Accident pe strada Biruința din Gherăești: evenimentul rutier s-a produs luni seară, 21 iulie, în jurul orei 22:30, când un autoturism condus de un localnic a lovit o trotinetă condusă de un minor de 16 ani. Adolescentul a fost rănit ușor și transportat la o unitate medicală. Potrivit unei informări transmise de Inspectoratul de Poliție, accidentul s-a produs pe strada Biruința din Gherăești, în momentul în care un tânăr de 28 de ani, localnic, conducea un autoturism în direcția străzii Moldovei. „Ajuns la intersecția cu strada 1 Decembrie 1918, nu ar fi respectat semnificația indicatorului Oprire, intrând în coliziune cu o trotinetă, condusă de un minor de 16 ani”, au precizat reprezentanții Poliției. În urma impactului, adolescentul aflat pe trotinetă a suferit vătămări corporale ușoare, fiind transportat la o unitate medicală pentru îngrijiri. Atât șoferul, cât și minorul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Un tânăr beat criță a intrat cu mașina în gardul unei case și l-a distrus. Accidentul rutier s-a produs marți dimineață, la Grănicești. Marți, 22 iulie, în jurul orei 04.00, un tânăr de 26 ani, din comuna Satu Mare, pe raza localității Grănicești, pe E 85, a pierdut controlul autoturismului într-o curbă și a intrat în coliziune cu un gard. În urma impactului, a rezultat avarierea autoturismului și distrugerea gardului.
.
Microbuzul în care se afla o întreagă familie din Bosanci, lovit de o mașină intrată pe contrasens. Șase persoane, din care trei minori, au ajuns rănite la spital în urma accidentului rutier. În microbuz era și o gravidă. Familia respectivă a venit din străinătate pentru a petrece vacanța în țară. La momentul producerii accidentului mergeau, familia mergea spre Ariniș – Gura Humorului, în coloană cu mai multe vehicule ale unor
.
Cinci drumuri județene, neasfaltate de aproape un deceniu, intră, în sfârșit, în modernizare. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, care a declarat că a emis luni ordinul de începere a lucrărilor și, de săptămâna aceasta, primele utilaje intră pe teren. Până la jumătatea lunii viitoare, toate cele cinci tronsoane vor fi în lucru, a precizat Șoldan. Este vorba despre: DJ 209G, între Straja și Brodina,
.
Cinci răniți într-un accident rutier produs de un șofer care nu a păstrat distanța regulamentară. Este vorba despre accidentul de duminică dimineață, de pe DN 17B, de la Dorna Arini, județ Suceava. Șoferul care a produs evenimentul rutier, un bărbat de 53 ani, din orașul Broșteni, nu a păstrat distanța corespunzătoare în trafic și a intrat în coliziune cu autoturismul din față, condus de un bărbat de 39 ani, din
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.