„A fost unul dintre cele mai stresante examene din viața mea, având în vedere miza, cu toate că aveam destul de multă experiență, deoarece participasem la olimpiade și chiar am ajuns la fazele naționale. Credeam că am un oarecare antrenament mult mai bun în privința gestionării emoțiilor. Chiar și în aceste condiții, am văzut că oricât de pregătită aș fi emoțiile continuă să existe și există până în momentul în care se deschid plicurile, după care atunci când am avut subiectele în față mi-am amintit de tot ce am învățat. Totul a mers bine. Cea mai mare notă am obținut-o la istorie, 10“, a mărturisit Mihaela. Aceasta regretă că nu a obținut media 10, deoarece a lipsit foarte puțin: „Am avut puțin regret că nu am luat Bacalaureatul cu media 10. Cred că se putea mult mai bine. În afară de Geografie, unde cred că este posibil ca nota să fie puțin mai mică deoarece nu mi-am dat seama încă pentru ce am fost depunctată, la Limba română am știut că nota este cea primită, adică nu era de 10. Eu sunt mândră de notele primite. Este posibil să depun contestație la Geografie“, a spus Mihaela. Olimpică la Geografie În liceu, Mihaela a fost olimpică la Geografie și a reușit să se califice în lotul României. „În timpul liceului am participat la Olimpiada națională de geografie din clasa a IX-a până în clasa a XI-a. În clasa a IX-a nu am avut un rezultat așa de bun. M-am clasat pe poziția 19 și am luat un premiu special, dar a fost cea mai plăcută experiență și un punct de cotitură în evoluția mea pentru că din momentul respectiv mi-am dat seama că pot face mai mult. Am revenit anul următor și am obținut locul 6 și mențiune, calificându-mă și în lotul național“, a povestit Mihaela. Își dorește să ajungă la catedră Mihaela a fost marcată de o serie de profesori din liceu, astfel că își dorește să ajungă la catedră. „Am avut o experiență frumoasă în liceu, cu bune și cu rele, dar sunt recunoscătoare pentru că în liceu am putut să îmi găsesc modele în viață, un profesorii mei și mai ales în profesorul de istorie, domnul Cristian Ciobanu. M-am gândit să mă înscriu la facultatea de istorie și să devin la rândul meu profesor. Vreau să urmez Universitatea din București“, a adăugat tânăra. Surpriză de proporții oferită de un absolvent al Liceului Tehnologic Bâlteni Ionuț Viorel Cilibiu, absolvent al Liceului Tehnologic Bâlteni, a oferit cea mai mare surpriză la examenul de Bacalaureat, clasându-se pe locul 4 la nivelul județului Gorj, după absolvenți de la liceele de top, Colegiului Național „Spiru Haret“ și Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu“. Ionuț Viorel a obținut media 9.85. Aceste a absolvit la profilul tehnologic, specializarea tehnician mecanic pentru întreținere și reparații. „M-am pregătit cam pentru orice subiect la examenul de Bacalaureat. Am fost felicitat de părinți, profesori, prieteni. Se așteptau cumva deoarece și la Simulare am luat note bune“, a spus Ionuț Viorel Cilibiu. Acesta își dorește să urmeze Facultatea de Chimie: „Îmi place chimia și îmi doresc să urmez facultatea de chimie la București sau Timișoara. Am câștigat premiul întâi la un concurs național de chimie și pot să intru la facultate fără examen. Am câștigat premiul întâi la concursul Național de chimie «Petru Poni». Este un concurs destinat elevilor de la liceele tehnologice pasionați de chimie. Am o pasiune pentru chimie. Doamna de chimie, Viorelia Văduva, m-a îndreptat în această direcție. A văzut că am potențial și mi-a propus să mă ajute pentru concurs“, a relatat tânărul. Rezultatul obținut de acesta este unul de excepție, fiind unul dintre cele mai bune din istoria liceului din Bâlteni, unde abandonul și lipsa de interes pentru studiu sunt la ordinea zilei.
Polițiștii suceveni efectuează cercetări în cazul unui bebeluș de 3 luni, mort în somn. Tragedia s-a petrecut sâmbătă după-amiază, la Iaslovăț. Sâmbătă, în jurul orelor 13,50 polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți au fost sesizați despre faptul că la Spitalul Municipal Rădăuți a fost transportat un copil în vârstă de 3 luni, care nu mai prezintă urme vitale, fiind posibil decedat din cauza faptului că s-a înecat cu lapte. Având
.
Petarde și alte articole pirotehnice, vândute într-un restaurant din Burdujeni. Polițiștii au depistat și confiscat un adevăat arsenal. Sâmbătă, orele 18:30, având în vedere Planul de Razie la nivelul Poliției Municipiului Suceava, în timp ce acționau pe strazile Jean Bart și Nicolae Iorga din municipiul Suceava, polițiștii au constatat cu stupoare că în interiorul unui restaurant erau expuse spre vânzare articole pirotehnice. În antreul localului, în partea dreaptă, lângă ușa
.
”Românii au ales calea europeană a dezvoltării și modernizării”, a declarat deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan, în Parlamentul României. Acesta a spus că românii au ales cu o voce clară calea europeană și au demonstrat o unitate uriașă într-un moment greu pentru țara noastră. Ioan Balan spune că viitorul guvern și noul președinte au misiune dificilă de a înlătura dezbinarea din societate, de a-i uni pe români. De asemenea,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.