Zeci de mii de credincioși sunt așteptați, zilele acestea, la Mănăstirile Sihăstria și Sihla, cu ocazia praznicului Schimbării la Față a Domnului, în data de 6 august, Cinstirea Sfintei Cuvioase Teodora și a Slujbei de Proclamare a Canonizării Sfinților Cuvioși Paisie și Cleopa, în data de 7 august. Cu această ocazie, reprezentanţii forţelor de ordine anunţă că vor acţiona cu efective mărite în zona acestor mănăstiri, pentru ca sărbătorile să se deruleze în siguranţă. „Pentru ca aceste momente să se desfășoare în liniște și siguranță, forțele de ordine din județul Neamț, sprijinite de Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, vor acționa cu efective mărite în zona mănăstirii. Începând din această seară de la ora 18 și până în data de 7 august accesul auto către Mănăstirea Sihla se va face astfel: se va urca dinspre Mănăstirea Sihăstria și se va coborî doar spre Mănăstirea Agapia. Totodată organizatorii au pregătit zone speciale pentru parcarea autoturismelor, astfel încât traficul să nu fie îngreunat. Joi, 7 august, după slujba religioasă începând cu ora 12:30, pelerinii vor avea posibilitatea să se închine la Sfintele Moaște ale Sfinților Cuvioși Paisie și Cleopa, expuse spre cinstire la Mănăstirea Sihăstria. Pompierii nemțeni vor fi alături de dumneavoastră și in aceste momente. În cazul producerii unei situații de urgență vă recomandăm să nu intrați în panică și să vă păstrați calmul, apelați numărul unic pentru urgențe 112! Identificați si folosiți mijloacele inițiale pentru stingerea unui incendiu în cazul producerii acestuia! Respectați masurile de prevenire și stingere a incendiilor! Vă recomandăm să respectați indicațiile forțelor de ordine și regulile stabilite de organizatori. Manifestați calm, evitați blocarea căilor de acces, aveți grijă de cei mici și protejați-vă bunurile personale.
Bărbat cercetat pentru evadare după ce a ieșit din arestul la domiciliu și a plecat la o vecină. Femeia avea nevoie de ajutor la treburile gospodărești iar bărbatul s-a decis să riște și să o ajute. A avut însă ghinion deoarece polițiștii au trecut pe la el pe acasă să verifice dacă acesta respectă arestul la domiciliu. Luni, la ora 16:10, patrula formată din lucrătorii din cadrul Secției 14 Poliție
.
Alertă și mobilizare, la Udești, după ce o utilitară încărcată cu butelii a intrat în gardul unei case. Gardul a fost distrus iar o parte din îăncărcătură a ajuns în șanț, așa că s-au luat măsuri pentru prevenirea unei explozii. Accidentul rutier a avut loc luni seara, în jurul orei 18.20, pe Drumul Județean 208A, în localitatea suceveană Udești. O autoutilitară încărcată cu butelii de gaz a părăsit partea carosabilă
.
Gheorghe Șoldan, preșdintele Consiliului Județean Suceava, anunță că deja s-au oferit oameni să ajute la reconstrucția a 19 case din Broșteni, localitatea grav încercată de inundații. În mai puțin de 24 de ore de la apelul său pentru reconstrucția Broșteniului, sunt deja angajamente ferme pentru 19 case care vor fi ridicate de la zero. Reacțiile nu au întârziat să apară și lista celor care vor să se implice crește de
.
Trei persoane, din care doi copii, au fost rănite după ce un autoturism a intrat într-o căruță nesemnalizată. Accidentul rutier s-a petrecut sâmbătă seară, în jurul orei 22.00, pe DN 18, la Ciocănești. Când a ajuns după o curbă ușoară la dreapta, șoferul de 40 de ani a intrat în coliziune cu o căruță care nu era echipată corespunzător cu elemente reflectorizant-fluorescente pentru a fi vizibil pe timp de noapte.
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.