Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a transmis că preşedintele Nicuşor Dan l-a informat că nu va participa la Ziua Marinei Române, dar că „înţelege foarte bine” importanţa Armatei Române şi este „implicat direct” în partea de planificare şi înzestrare. „Domnul presedinte m-a anunţat ca nu o să vina la Zua Marinei azi, e într-o perioadă de concedii, e în ţară, va fi alături de români în altă parte, veţi vedea pe parcusul zilei de azi. E decizia dânsului, pe care o respect”, a adăugat ministrul Apărării. „E un preşedinte care înţelege foarte bine importanţa Armatei Române. Am avut multe discuţii, în aceste aproape două luni de când sunt ministru, cu domnul preşedinte. Este implicat direct în partea de planificare şi în partea de înzestrare, în tot ceea ce înseamnă Armata Română. E un comandant suprem cu care mă mândresc”, a declarat, vineri, Moşteanu, înaintea festivităţilor organizate cu ocazia Zilei Marinei.
Un fugar din Frătăuții Noi, care a dat mai multe spargeri, a fost săltat de polițiști în Marea Britanie și adus în țară sub escortă. Emanuel Sergiu Pleșca, de 28 de ani, era dat în urmărire internațională după ce Judecătoria Rădăuți a emis pe numele său un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 7 luni. Tânărul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de furt, nerespectarea ordinului de protecție
.
O superparadă de personaje medievale, cu cai și trăsuri, va deschide joi Festivalul de Artă Medievală Suceava. Pe străzile Sucevei vor defila 500 de cavaleri, domnițe și păpușari dar vor fi și 50 de cai, inclusiv armăsarul D’Artagnan, care îl va purta pe cel ce va duce steagul Festivalului Medieval, dar patru trăsuri. Parada va avea loc joi, 14 august 2025, începând cu ora 20:30. Traseul paradei este: cartierul Obcini,
.
Bărbat reținut în timp ce se afla în vacanță, la Vatra Dornei, după ce și-a bătut iubita de față cu copiii ei. Cei doi locuiesc în Olanda, dar au venit în țară împreuncă cu copiii, pentru a petrece concediul, Bărbatul de 44 de ani a fost reținut de polițiști după ce și-a agresat concubina, în noaptea de 10 spre 11 august, în municipiul Vatra Dornei. Incidentul s-a petrecut în locuința
.
Patru ucraineni au fost prinși trecând ilegal frontiera, la Vicovu de Sus. Doi dintre ei sunt călăuze iar ceilalți doi bărbați voiau să ajungă în Vestul Europei. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vicovu de Sus – ITPF Sighetu Marmației au depistat patru cetăţeni ucraineni care au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România solicitând o formă de protecție din partea statului român. Doi dintre aceştia sunt
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.