Un număr de 3 judecători de la Tribunalul Hunedoara au anunțat că îndeplinesc condițiile de pensionare, notificând angajatorul că pot să se retragă din activitate, susține Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara. Reforma sistemului Totodată, un număr de 43 de judecători din raza Curţii de Apel Timişoara îndeplinesc condiţiile de pensionare, iar 31 dintre ei au notificat deja intenţia de a se retrage din activitate până la sfârşitul acestui an. Anunţul vine în contextul în care Guvernul Bolojan pregăteşte o reformă a sistemului de pensii speciale, care include şi majorarea treptată a vârstei de pensionare a magistraţilor până la 65 de ani. Judecătorii care se pregătesc să iasă din sistem provin de la Curtea de Apel Timiş, Tribunalul Arad, Tribunalul Timiş şi Tribunalul Caraş-Severin. Alţi 10 magistraţi vor atinge pragul legal de pensionare până la finalul anului. „Schemele de personal nu sunt ocupate complet la nici o instanţă din circumscripţia Curţii de Apel, ceea ce accentuează presiunea asupra resurselor existente. Situaţia cea mai gravă se regăseşte la Tribunalul Caraş-Severin, unde raportul dintre numărul magistraţilor aflaţi în pragul pensionării şi schema de personal este deosebit de ridicat”, au anunțat reprezentanții Curții de Apel Timiș. Reprezentanta instituției declară că „instabilitatea legislativă” din ultimii ani ar fi împins magistraţii să se pensioneze tot mai devreme. „Dacă în perioada 2010–2016 media anuală era de trei pensionări, în 2022 s-a atins un maxim de 38 de cereri, pe fondul dezbaterilor despre pensiile de serviciu. Vârsta medie de pensionare a scăzut de la 60 de ani în 2010, la circa 53,5 ani după 2022. „Tendinţa de scădere a vârstei medii de pensionare reflectă impactul negativ al incertitudinii legislative asupra deciziilor magistraţilor”, a subliniat purtătorul de cuvânt al CAT. Exod În paralel cu pensionările, instanţele din vestul ţării se confruntă cu un volum ridicat de dosare. Guvernul Bolojan a anunţat intenţia de a ridica vârsta de pensionare a magistraţilor la 65 de ani, ca parte a reformei pensiilor speciale, în acord cu recomandările Comisiei Europene. Executivul susţine că măsura este necesară pentru uniformizarea tratamentului între diverse categorii profesionale şi pentru sustenabilitatea bugetară. În schimb, reprezentanţii sistemului judiciar avertizează că o astfel de schimbare, introdusă fără o analiză detaliată a condiţiilor de muncă, riscă să ducă la un exod anticipat al magistraţilor şi la blocaje suplimentare în funcţionarea instanţelor. Proiectul legislativ se află în prezent în dezbatere publică. Potrivit Curţii de Apel Timişoara, instanţele nu dispun de datele economice care să arate impactul real al măsurilor propuse. (A.N.)
Zilele comunei Moara și Sărbătoarea Recoltei, amânate, în acest an, din cauza contextului economic actual. Cele două sărbători, care ar fi trebuit ținute la finele lunii august, au fost amânate, a anunțat primarul Eduard Dziminschi. Erau două evenimente îndrăgite de localnici, la care participa multă lume, Moara îmbrăcând haine de sărbătoare. La intrarea în comună, lângă poarta de lemn, au fost deja puși celebrii țărani din paie, care și anul
.
Fostul senator Gheorghe Mândruță (PSD) este noul șef al Gărzii de Mediu Suceava. El a preluat luni, 18 august 2025, conducerea acestei instituții importante din județ. Funcția de comisar șef al Gărzii de Mediu Suceava era ocupată cu titlu interimar de George Hojbotă după plecarea de la conducere a Adrianei Iordache – cea care a asigurat cu succes șefia Gărzii de Mediu Suceava, ani întregi. Gheorghe Mândruță este licențiat în
.
Turist din Galați, mort la o pensiune din Vatra Dornei. Polițiștii cercetează circumstanțele în care s-a produs decesul. Duminică, la orele 15:16, Poliţia municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin intermediul S.N.U.A.U. 112 de către Serviciul de Ambulanță Suceava-substația Vatra Dornei, cu privire la faptul că au găsit un pacient decedat la o pensiune din stațiunea turistică. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au demarat cercetări. A reieșit că
.
Uniunea Astronomică Internațională a decis ca un asteroid recent descoperit să fie denumit după profesorul sucevean Petru Crăciun, adjunctul Inspectoratului Școlar Județean Suceava. Gestul a fost făcut ca o recunoaștere mondială a contribuțiilor sale în astronomie și astrofizică. Această distincție aduce onoare Sucevei și comunității educaționale locale. Profesorul Crăciun a format generații de tineri pasionați de știință, iar în 2023 Fundația Umanitară ASSIST i-a oferit Premiul de Excelență în Educație,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.