Naționala de volei feminin a României se pregătește de participarea la Final Four-ul Golden Cup, de la Angelholm (Suedia). „Tricolorele” trag tare în aceste zile pentru a se prezenta cât mai bine la turneul programat în perioada 28-29 iunie. În semifinalele competiției, România va înfrunta Ungaria. Disputa dintre cele două formații va avea loc sâmbătă, 28 iunie, de la ora 17.00. Naționala țării noastre și-a asigurat prezența la Golden Cup după ce a terminat pe primul loc faza grupelor, după ce a acumulat 16 puncte, în urma a 5 victorii și a unei înfrângeri, suferite în fața Ungariei. „Pregătim în detaliu revanșa cu maghiarele pentru a juca apoi finala. Credem în echipa noastră și suntem convinși că fetele pot merge până la capăt. Suntem alături de ele și suntem convinși că vor da totul pentru a juca marea finală”, au transmis oficialii forului național de volei înaintea disputei cu Ungaria. În cealaltă semifinală se întâlnesc, tot sâmbătă, Suedia și Ucraina.
Șoferiță fără permis auto, prinsă la volan în timp ce circula cu cei trei copii și cu soțul în mașină. Femeia a fost oprită la un filtru de poliție. Marți, la ora 22.30, pe Dc 65, în localitatea Corocăiești, polițiștii Secția 2 Poliție Rurală Ipotești au procedat la oprirea unui autoturism Land Rover care circula pe direcţia Stamate-Corocăiești. S-a constatat faptul că autoturismul era condus de către o tânără de
.
Ceartă și bătaie între frați după ce unul a vândut calul celuilalt fără să ceară voie. Conflictul a fost aplanat de polițiști, care fac cercetări în acest caz de agresiune. Marți, la ora 18.11, Poliția orașului Gura Humorului a fost sesizată prin SNUAU 112 de către un localnic despre faptul că a fost bătut. Polițiștii s-au deplasat la fața lcoului și l-au identificat pe apelant în stare de ebrietate. Acesta
.
Se toarnă strat de asfalt nou, pe varianta ocolitoare a Sucevei, Ghorghe Șoldan a verificat stadiul lucrărilor. Marți noapte, în jurul orei 1:00, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a fost personal pe teren pentru a verifica stadiul lucrărilor de asfaltare a variantei ocolitoare a municipiului Suceava, pe tronsonul cuprins între sensul giratoriu de la ieșirea spre Gura Humorului și ieșirea spre Pătrăuți. Acesta a respins din start varianta plombărilor,
.
OUn șofer din Moara a plonjat cu mașina în șanț în timp ce era urmărit de polițiști. Accidentul s-a petrecut luni noapte, în satul Bulai din comuna Moara, după ce bărbatul a gonit cu polițiștii pe urme. Luni, la ora 22:35, în timp ce lucrătorii din cadrul S.P.R. 9 Șcheia efectuau serviciul de patrulare și intervenție la evenimente, pe raza sat Bulai, comuna Moara, au efectuat semnal de oprire cu
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.