Rădăuțeancă de 60 de ani, moartă după ce a căzut în căminul de apă din curtea casei. Tragedia s-a petrecut joi seară. Joi, la orele 21.06, Poliția Municipiului Rădăuți a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112, de către un bărbat despre faptul că o persoană a căzut în căminul de apă, de 1,5 m și nu mișcă. Cu ocazia deplasării la fața locului, polițiștii au constatat faptul că femeia în vârstă de 60 ani, locuia împreună cu mama sa, în Rădăuți, iar joi seară aceasta a ieșit în curtea casei pentru a opri hidroforul într-un cămin de apă cu dimensiunile de 66 cm x 66 cm. La scurt timp, întrucât femeia nu a revenit în locuință, mama sa a ieșit în curte. Bătrâna a găsit-o pe fiica sa căzută în căminul de apă, cu capul în jos, și a chemat un vecin în ajutor. Vecinul celor două a sunat la 112. Un echipaj din cadrul cadrul SAJ Rădăuți s-a deplasat la fața locului și a constatat decesul femeii. Cu ocazia cercetării la fața locului și a examinării sumare a cadavrului, nu au fost identificate urme de violență. Cadavrul a fost depus la morga Spitalului Municipal Rădăuţi, fiind dispusă efectuarea autopsiei medico-legale. Organele de cercetare ale poliţiei judiciare s-au sesizat din oficiu și se fac cercetări în acest caz de către lucrătorii din cadrul Poliţiei Municipiului Rădăuţi, Biroul Investigaţii Criminale.
Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava, a mers în inspecție pe drumurile județene pentru a verifica stadiul lucrărilor în desfășurare. Oficialul a subliniat clar necesitatea măsurilor de siguranță în trafic și a atenției la progresele realizate pe rutele județene.
Pe DN 17A, între Marginea și centura municipiului Rădăuți, se toarnă covor asfaltic pe un tronson de peste șase kilometri. Lucrările se fac doar noaptea pentru a nu bloca traficul, iar MAS
.
Un alt copil a ajuns la spital după ce a fost mușcat de puiul de ligru, vedeta menajeriei la zoo Zaharești. Părinții l-au dus la Spitalul Județean Suceava, unde rana a fost declarată superficială, dar a necessitat tratament cu antibiotic și vaccin antirabic. Vizitatorii pot intra în cușca ligerului pentru a se juca și pentru fotografii, cu acordul administratorilor.
Un băiețel de 5 ani a ajuns la Spitalul Județean Suceava după
.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au efectuat miercuri dimineață 47 de percheziții în București, în județul Ilfov și în județele Suceava, Iași, Arad, Cluj, Galați, Botoșani și Brașov.
Ancheta vizează suspiciuni de evaziune fiscală legate de plata TVA la vânzarea unor automobile de lux și modul în care tranzacțiile au fost organizate pentru a reduce sau ascunde obligațiile fiscale.
Potrivit anchetei, după tranzacții, unele companii ar fi fost introduse în insolvență astfel încât
.
Dr. Vlad Gheorghiu este absolvent al Facultății de Medicină a Universității „Grigore T. Popa” din Iași, iar rezidențiatul său în Anestezie și Terapie Intensivă a fost efectuat la Spitalul Militar Central „Dr. Carol Davila” din București.
Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava anunță transferul medicului dr. Vlad Gheorghiu, specialist în Anestezie și Terapie Intensivă, de la Spitalul Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială „Prof. Dr. Dan Teodorescu” din
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.