Pe 10 iulie, liderii Azerbaidjanului și Armeniei au purtat negocieri de pace la Abu Dhabi. Înrăutățirea relațiilor dintre Moscova și Baku și recentele arestări ale unor figuri ale opoziției pro-ruse din Armenia ar putea fi sursa unui nou impuls dat negocierilor. Pe măsură ce Armenia își reface legăturile cu Azerbaidjanul și Israelul își îmbunătățește relațiile cu Turcia, influența Rusiei în Caucazul de Sud continuă să scadă, în avantajul Statelor Unite, scrie publicația independentă de limbă rusă The Insider. În timpul unei operațiuni a forțelor de ordine ruse la Ekaterinburg, pe 27 iunie, doi cetățeni azeri au fost uciși, alți trei au fost spitalizați în stare gravă și peste 50 de persoane au fost arestate. Incidentul a provocat o reacție dură, deși non-letală, din partea Azerbaidjanului – arestarea demonstrativă a unor cetățeni ruși la Baku. Criza dintre cele două țări a stârnit numeroase comentarii, multe dintre ele axate pe rolul diasporei azere din Rusia și presupusele sale legături cu crima organizată. Episodul a fost în mare parte privit prin prisma tensiunilor bilaterale sau chiar ca o ciocnire între ambițiile liderilor autoritari Ilham Aliev și Vladimir Putin. Dar rădăcina conflictului este mai profundă decât violențele din Ekaterinburg sau problemele legate de migranți. De la războiul din Nagorno-Karabakh din 2020, Azerbaidjanul a adoptat o poziție pro-rusă, în timp ce Armenia s-a orientat treptat spre Occident. Această divergență a afectat cu siguranță procesul de negociere: Armenia a insistat ca discuțiile să aibă loc în Europa sau în Statele Unite, în timp ce Azerbaidjanul a preferat medierea Rusiei. Drept urmare, întâlnirile față în față dintre Aliev și premierul armean Nikol Pașinian au fost suspendate la sfârșitul anului 2023, deși schimburile diplomatice au continuat la distanță, ambele părți trimițând propuneri și comentarii cu privire la textul tratatului de pace prin canale oficiale. La 13 martie 2025, Armenia și Azerbaidjanul au anunțat că au finalizat negocierile și au convenit asupra unui tratat de pace și relații interguvernamentale. Rămâneau de stabilit doar data și locul semnării. Armenia și-a exprimat disponibilitatea de a începe consultările cu Azerbaidjanul pe această temă. Azerbaidjanul era conștient de dezaprobarea Rusiei față de acord. Tratatul nu numai că ar fi pus capăt unui conflict de aproape 40 de ani, dar ar fi deschis și calea către normalizarea relațiilor dintre Armenia și Turcia, o mișcare care ar fi subminat inevitabil influența Rusiei în Caucazul de Sud. Ca răspuns, Azerbaidjanul a stabilit condiții pentru semnarea acordului de pace, principala cerință fiind ca Erevanul să modifice constituția și să elimine referirile la Declarația de Independență din 1990, care include un apel la incorporarea Nagorno-Karabakhului în Armenia. Guvernul armean a răspuns că, deși este deschis la modificări constituționale, astfel de amendamente ar necesita un referendum național, lucru posibil numai după alegerile parlamentare din iunie 2026. În practică, cererea Azerbaidjanului însemna amânarea acordului cu 18-24 de luni, un termen care convenea perfect Rusiei. Turcia, însă, nu era dispusă să aștepte, afirmând că redeschiderea frontierelor și a comerțului ar deschide Armenia influenței turce. Un astfel de progres ar consolida poziția Turciei în regiune și, prin urmare, ar contribui la îndepărtarea Rusiei. Rolul crescând al Turciei era în deplină concordanță cu interesele SUA. Deși Ankara a cunoscut tensiuni cu Washingtonul în ultimii ani, în special în legătură cu achiziționarea de sisteme rusești de apărare aeriană, lucrurile s-au schimbat dramatic în 2025. O mare parte din această schimbare a fost determinată de Donald Trump și echipa sa, care urmăreau un plan regional ambițios menit să remodeleze Orientul Mijlociu și Caucazul de Sud în numele securității Israelului. În esență, acest plan era o continuare a Acordurilor Abraham din 2020-2021 ale lui Trump – acorduri care normalizau relațiile dintre Israel și statele arabe, inclusiv Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Maroc și Sudan. Noul obiectiv era și mai ambițios: SUA dorea să extindă acordurile nu doar la țări arabe precum Siria și Liban, ci și la state non-arabe, inclusiv Armenia și Azerbaidjan (și, eventual, Kazahstan și Uzbekistan într-o etapă ulterioară). Ca parte a acestui efort, Washingtonul a încercat să reînvie un triunghi strategic între Turcia, Israel și Azerbaidjan. În ultimii ani, relațiile dintre Turcia și Israel s-au deteriorat brusc din cauza problemei palestiniene și a dezacordurilor privind Siria, ajungând până la ruperea diplomatică. Însă ambele țări joacă un rol esențial în politica SUA din Orientul Mijlociu, ceea ce a determinat echipa Trump să urmărească o apropiere. Azerbaidjanul, având în vedere relațiile sale strategice atât cu Turcia, cât și cu Israelul, a fost esențial pentru această viziune. În februarie 2025, Hikmet Hajiev, unul dintre principalii consilieri ai președintelui Aliev, a efectuat o vizită de mare amploare în Israel. În martie, după o întâlnire cu Putin, trimisul special al lui Trump, Steve Witkoff, a făcut o vizită neanunțată la Baku, unde a purtat discuții cu Aliev timp de patru ore, cu ușile închise. Ulterior s-a dezvăluit că agenda includea posibila participare a Azerbaidjanului la Acordurile Abraham, relațiile dintre Israel și Turcia și procesul de pace cu Armenia. Acest lucru a dus la negocieri intense între SUA și Turcia, în cursul cărora au fost rezolvate majoritatea dezacordurilor bilaterale. În același timp, Azerbaidjanul a început să medieze primele contacte între Turcia și Israel. La 8 mai, au avut loc întâlniri confidențiale la Baku între șefii serviciilor de securitate turce și israeliene. În aceeași săptămână, Aliev a anulat o vizită planificată la Moscova pentru parada de Ziua Victoriei din 9 mai. Între timp, Turcia, în coordonare cu SUA, a intensificat eforturile pentru finalizarea acordului de pace dintre Armenia și Azerbaidjan. În aprilie, mass-media pro-guvernamentală din Azerbaidjan specula posibilitatea unui nou război, iar Baku emitea oficial avertismente severe către Armenia. Turcia a intervenit pentru a preveni orice escaladare suplimentară. Recep Tayyip Erdogan l-a îndemnat în repetate rânduri pe Aliev să acționeze rapid și să semneze tratatul cu Pașinian, avertizând că orice schimbare la conducerea Armeniei ar putea înclina balanța regională în favoarea Rusiei. Erdogan a subliniat, de asemenea, inițiativa Armeniei „Crossroads of Peace” (Răscrucile păcii), promovată de Pașinian din 2023, care vizează restabilirea și utilizarea tuturor rutelor de transport care traversează teritoriul Armeniei. Aliev nu s-a opus ideii, dar a insistat că primul pas ar trebui să fie deschiderea unei rute de transport – așa-numitul Coridor Zangezur – care să lege Azerbaidjanul de exclava sa Nakhchivan prin sudul Armeniei. Problema a devenit apoi una de suveranitate a Armeniei asupra tranzitului de mărfuri prin teritoriul său. Chiar și în acest caz, Pașinian a dat dovadă de flexibilitate. În martie, el a publicat un articol intitulat „Despre rutele de legătură între Armenia și Azerbaidjan”, în care propunea un acord reciproc prin care controlul la frontieră, vamă și alte funcții de supraveghere la frontiera dintre Armenia și Azerbaidjan să fie delegate unei terțe părți neutre, adică unei companii sau organizații străine. Azerbaidjanul a respins inițial ideea, dar aceasta a câștigat teren în cadrul administrației Trump. În mai, SUA au propus un plan în temeiul căruia Armenia și Azerbaidjanul ar fi cedat gestionarea rutelor de transport unei companii americane. De remarcat că planul nu menționa implicarea Rusiei, ceea ce constituia o abatere clară de la propunerile discutate după războiul din 2020. În același timp, presiunile asupra lui Aliev, pentru a renunța la insistența sa ca semnarea tratatului de pace să fie condiționată de modificarea Constituției Armeniei, erau din ce în ce mai mari. Pentru a rezolva aceste și alte puncte sensibile, Aliev și Pașinian au fost îndemnați să reia discuțiile față în față. Găsirea unui loc neutru, care să nu semnaleze slăbiciune politică pentru niciuna dintre părți, a fost dificilă, dar Emiratele Arabe Unite – un loc folosit din ce în ce mai des de SUA pentru diplomația la nivel înalt – îndeplinea toate criteriile necesare. În esență, ar fi fost o întâlnire pe teritoriu american. Kremlinul era perfect conștient de aceste evoluții și le urmărea cu îngrijorare crescândă. După căderea lui Bashar al-Assad în Siria, Rusia a fost practic scoasă din Orientul Mijlociu, iar Caucazul de Sud părea să fie următorea regiune unde influența sa va scădea considerabil. Nu este de mirare că Moscova a depus eforturi pentru gestionarea crizei. La 30 aprilie, Serghei Kirijenko, primul adjunct al șefului de cabinet al lui Vladimir Putin, a fost numit omul de încredere al Kremlinului pentru Armenia. Presa rusă a fost informată că această măsură a fost luată din cauza faptului că conducerea armeană „se îndreaptă tot mai mult spre Occident, ceea ce este inacceptabil din perspectiva politicii de stat ruse”. Forțele pro-ruse din Armenia s-au mobilizat rapid, iar tensiunile au escaladat pe tot parcursul lunii mai. Pe 18 iunie, miliardarul rus-armean Samvel Karapetian, activist al opoziției, a fost arestat după ce ar fi cerut răsturnarea guvernului. Apoi, pe 26 iunie, alte 14 persoane, printre care arhiepiscopul Bagrat Galstanian, critic al guvernului și lider al protestelor, au fost reținute sub acuzația de complot pentru răsturnarea guvernului și preluarea puterii. Este de remarcat faptul că acest lucru a coincis cu raidul forțelor de securitate ruse din Ekaterinburg din 27 iunie, ceea ce sugerează o încercare coordonată a Rusiei de a destabiliza atât Armenia, cât și Azerbaidjanul – pe plan intern în Armenia și pe plan extern în Azerbaidjan, prin intermediul comunității sale numeroase din diaspora. Răspunsul ferm al lui Pașinian din Erevan și al lui Aliev împotriva Rusiei indică faptul că ambii lideri beneficiază de sprijin și asigurări din partea actorilor externi, în primul rând din partea Statelor Unite. Momentul cel mai revelator a fost pe 10 iulie, când au avut loc discuții directe între Aliev și Pașinian la Abu Dhabi, fără participarea Rusiei. Potrivit ambelor părți, întâlnirea de cinci ore a fost extrem de productivă și a inclus discuții detaliate despre tratatul de pace și viitorul relațiilor dintre Armenia și Azerbaidjan. O altă întâlnire este așteptată în curând, posibil în SUA și, eventual, cu participarea președintelui Trump. Semnarea oficială a unui acord de pace este preconizată pentru toamnă. Reacția Moscovei la întâlnirea de la Abu Dhabi a fost, de asemenea, revelatoare. Oficialii ruși au salutat public dialogul direct dintre liderii azeri și armeni, dar Kremlinul a recurs simultan la una dintre tacticile sale preferate de presiune: Serviciul Federal pentru Supraveghere Veterinară și Fitosanitară (Rosselkhoznadzor) a anunțat brusc că impune restricții la importurile de produse din Azerbaidjan și Armenia după ce a găsit „dăunători” în produsele din ambele țări. Acest lucru arată că atât Armenia, cât și Azerbaidjanul vor fi probabil supuse unei presiuni sporite și complicații din partea Moscovei în lunile următoare. Acest lucru este cu atât mai adevărat cu cât, spre deosebire de Azerbaidjan, Rusia dispune în continuare de o gamă largă de instrumente pentru a exercita influență asupra Armeniei, de la prezența continuă a unei baze militare rusești în Giumri până la legăturile economice strânse. Citește și: Imperiul ascuns al Rusiei. Cum a reușit Putin să extindă din nou tentaculele Kremlinului în spațiul ex-sovietic