Anchetă în Italia după moartea copilului român de 4 ani, găsit în șoc termic în mașina părinților aflați în vacanță. Detaliile cazului
Inapoi

Anchetă în Italia după moartea copilului român de 4 ani, găsit în șoc termic în mașina părinților aflați în vacanță. Detaliile cazului

Postat cu 5 ore în urmă

Update cu 5 ore în urmă

Timp de citire: 6 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Image Description
Externe
Procuratura din Roma a deschis o anchetă după ce copilul de patru ani al unor turişti români aflaţi în vacanţă în Sardinia a murit într-un spital din Roma, la câteva zile de la momentul în care a fost găsit în şoc termic, în maşina părinţilor săi, parcată în plin soare. Potrivit primelor date, carabinierii din Alghero au stabilit că micuţul a ieşit din locuinţă în timp ce părinţii săi se odihneau, fiind găsit ulterior chiar de aceştia în autoturismul familiei, în stare de inconştienţă. Dus iniţial la spitalul Santissima Annunziata din Sassari, copilul a fost transferat ulterior la spitalul Gemelli din capitala Italiei. Presa italiană, citată de News.ro, a relatat că, potrivit carabinierilor din cadrul Companiei Alghero, în 6 august, copilul în vârstă de patru ani al unor turişti români aflaţi în vacanţă la Olmedo, în nord-vestul Sardiniei, a ieşit din locuinţă în timp ce părinţii săi se odihneau la amiază. Când aceştia şi-au dat seama că micuţul lipseşte, au început să-l caute, găsindu-l în maşina lor, parcată în faţa casei, sub un soare arzător. Cea care l-a descoperit a fost chiar mama sa, care a chemat imediat ambulanţa. La faţa locului au sosit o ambulanţă 118 şi carabinierii de la secţia locală, sub comanda Companiei din Alghero. Aflat în stare de inconştienţă, copilul, care suferise un şoc termic în condiţiile în care temperatura din interiorul autovehiculului depăşea 50 de grade, potrivit relatărilor de la faţa locului, a fost transportat în primă fază direct la Terapia Intensivă a spitalului Santissima Annunziata din Sassari. Întrucât starea copilului era critică, medicii suspectând leziuni cerebrale ireversibile, micuţul a fost transferat la spitalul Gemelli, din Roma. Deşi duminică starea copilului părea să se fi stabilizat, situaţia s-a agravat în cursul zilei de luni, iar micuţul nu a supravieţuit, în podida eforturilor specialiştilor de la secţia de Reanimare pediatrică a spitalului universitar din Roma. În aceste condiţii, Procuratura din Roma a deschis un dosar în acest caz, pentru a clarifica modul în care s-au petrecut faptele şi pentru a stabili eventualele responsabilităţi. Anchetatorii reconstituie cronologia dispariţiei şi a găsirii copilului, precum şi condiţiile de siguranţă ale locuinţei. Potrivit presei italiene, în prezent nu există măsuri restrictive, dar ancheta continuă pentru a evalua toate aspectele cazului. Presa mai relatează că micuţul în vârstă de patru ani era, împreună cu părinţii şi fraţii săi, oaspetele unor prieteni într-o casă din zona rurală a localităţii Olmedo, din provincia Sassari, unde îşi petreceau vacanţa. Conform medicilor, pentru a suferi un şoc termic care i-a provocat, în cele din urmă, decesul, copilul trebuie să fi rămas mult timp închis în maşina expusă la temperaturi ridicate, dar ar fi putut să se simtă rău şi înainte. Italia şi mai multe ţări europene se confruntă cu noi valuri de căldură extremă, care a determninat institutele meteorologice să emită noi coduri roşii de caniculă. Temperaturile extreme au provocat incendii puternice. Potrivit AFP, Peninsula Iberică şi ţările din Balcani se luptă cu mai multe incendii care au devastat deja o parte din situl turistic spaniol Las Médulas, inclus de UNESCO în patrimoniul mondial. Ministerul italian al Sănătăţii a emis luni o alertă roşie pentru şapte oraşe mari, printre care Bologna şi Florenţa, în condiţiile în care temperaturile ar urma să crească şi mai mult în următoarele zile. Unsprezece oraşe sunt în alertă roşie marţi şi 16 miercuri. Aproximativ 190 de pompieri şi armata continuă să lupte împotriva unui incendiu care face ravagii începând de sâmbătă în parcul din jurul Vezuviului, al cărui acces este interzis turiştilor.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din suceava

-
-

16:11

Bărbat găsit mort în șura unor cunoscuți pe care îi ajuta la treburile gospodărești

Bărbat găsit mort în șura unor cunoscuți pe care îi ajuta la treburile gospodărești. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili în ce circumstanțe s-a produs decesul. Luni, la ora 08.19, Poliția municipiului Rădăuți a fost sesizată prin SNUAU 112 despre faptul că o persoană a decedat într-o șură. În baza sesizării, la fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție, care a constatat că un bărbat din comuna Horodnic de
Image Description

15:30

Autoutilitară în flăcări, în miez de noapte, într-o curte din Vicovu de Sus

Autoutilitară în flăcări, în miez de noapte, într-o curte din Vicovu de Sus. Proprietarul a fost trezit din somn de către un vecin. Marți, la ora 00:59, lucrătorii Poliției orașului Vicovu de Sus au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 de către un bărbat cu privire la faptul că pe strada Republicii din oraș Vicovu de Sus, județ Suceava, arde o mașină parcată într-o curte. În momentul sosirii la fața locului,
Image Description

14:45

Se desființează 13 unități școlare din județul Suceava, în urma procesului de reorganizare a școlilor

Se desființează 13 unități școlare din județul Suceava. Anunțul a fost făcut de șeful Inspectoratului Școlar Județean, Ciprian Anton. Acesta a declarat marți că treisprazece unităţi de învăţământ preuniversitar de stat din Judetul Suceava vor fi reorganizate prin absorbţie, începând cu anul şcolar 2025-2026, ca urmare a reglementărilor Ministerului Educaţiei privind reorganizarea şcolilor. Şcolile vizate de procesul de reorganizare sunt : BAIA ȘCOALA GIMNAZIALĂ „ÎNVĂȚĂTOR VASILE HLIHOR” BAIA IASLOVĂȚ ȘCOALA
Image Description

10:35

Ministerul Invesțiilor răspunde interpelării deputatului Ioan Balan pe tema tichetelor sociale destinate elevilor din județ

Ministerul Invesțiilor răspunde interpelării deputatului Ioan Balan pe tema tichetelor sociale pe suport electronic destinate elevilor din județul Suceava. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat că, până în prezent, 41.963 de beneficiari eligibili din județul Suceava au primit tichetele sociale pe suport electronic destinate sprijinului educațional pentru anul școlar 2024-2025. Aceste carduri au fost alimentate cu câte 500 de lei, sumă acordată într-o singură tranșă anuală, conform Ordonanței de
Image Description

19:32

De la administrația publică la antreprenoriat: Arhitectul Călin-Nicolaie Todireanu deschide un nou birou de arhitectură „INDAR” în comuna Moara, județul Suceava FOTO

Arhitectul Călin‑Nicolaie Todireanu, cunoscut în comunitatea locală pentru implicarea sa în dezvoltarea urbanistică a comunei Moara, a făcut un pas important în carieră, alegând să părăsească administrația publică pentru a-și lansa propria firmă. După doi ani de activitate în cadrul Primăriei Moara, arhitectul Călin-Nicolaie Todireanu pune bazele INDAR Arhitectură și Urbanism SRL, un birou de proiectare cu sediul în Liteni, comuna Moara. Noua firmă răspunde nevoilor reale de arhitectură și
Image Description

Recente din Romania

-
-

19:14

- Galati - Haine contrafăcute, confiscate la Iarmarocul Moldovenesc Scris de Mariana Constandache Marți, 12 August 2025 18:30

Trei bărbați, doi din Tecuci și unul din județul Neamț, au intrat în vizorul jandarmilor pentru că au încălcat ”drepturile de proprietate intelectuală” la iarmarocul care se desfășoară în aceste zile în oraș. Tinerii, toți cu vârsta de 32 de ani, au fost depistați la bâlci în timp ce vindeau diverse articole de îmbrăcăminte și încălțăminte ce purtau mărci celebre, dar care nu erau nici pe departe originale. Lucrurile cu
Image Description

19:08

- Iasi - LIVE TEXT | FC Bacău – Politehnica Iași (1-1). Gazdele egalează la ultima fază a primei reprize

Politehnica Iași și FC Bacău se întâlnesc astăzi, de la ora 18:00 pe stadionul Baza Sportivă FC Bacău, meciul contând pentru etapa a II-a a Ligii a doua de fotbal. Minutul 47 – Mari ocazii în startul reprizei secunde: Hrib nu profită de o gafă a portarului băcăuan Anton iar Aftanache și Chirilă sunt blocați de Fernandrz Minutul 45+1 – Gazdele egalează după o acțiune pe partea dreaptă și un
Image Description

19:07

- Externe - Liderul opoziției din Ungaria, Peter Magyar, promite să pună capăt poziției favorabile Rusiei a țării sale, dacă va câștiga alegerile

Ungaria se va îndepărta de poziția diplomatică favorabilă Rusiei dacă partidul de opoziție Tisza va câștiga alegerile generale de anul viitor, a declarat marți liderul formațiunii, Péter Magyar, pentru cotidianul polonez Gazeta Wyborcza. Întrebat de jurnaliști dacă politica Ungariei față de Rusia se va schimba dacă partidul lui, Tisza, va câștiga alegerile parlamentare, Peter Magyar a spus că „intenționează să se îndepărteze de actuala atitudine prietenoasă și deloc critică față
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
suceava WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul suceava
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete