China a lansat o misiune spațială pe fața întunecată a Lunii. SUA avertizează că „programul spaţial civil e de fapt un program militar”
Inapoi

China a lansat o misiune spațială pe fața întunecată a Lunii. SUA avertizează că „programul spaţial civil e de fapt un program militar”

Postat pe 03 May 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 8 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Nationale
China a lansat vineri o sondă pentru a colecta eşantioane de pe faţa ascunsă a Lunii, o premieră mondială, care ar reprezenta o mare reuşită pentru ambiţiosul program spaţial al acestei ţări, informează AFP, potrivit Agerpres. O rachetă ce a transportat în spaţiu sonda Chang'e 6 a fost lansată de la Centrul spaţial Wenchang de pe insula tropicală Hainan din sudul Chinei cu puţin timp înainte de ora locală 17:30 (09:30 GMT), au constatat jurnaliştii de la AFP prezenţi la faţa locului. Sute de spectatori s-au reunit în proximitate, pentru a asista la cea mai recentă reuşită a programului spaţial chinez. Agenţia de presă China Nouă a salutat lansarea, afirmând că aceasta este „prima de acest tip din istoria explorării umane a Lunii”. „Întreaga misiune include numeroase provocări, fiecare dintre etape fiind legate între ele şi reprezintă o adevărată provocare pentru nervii noştri”, a spus Wang Qiong, coordonator şef adjunct al misiunii Chang'e 6. Este cel mai recent proiect al Chinei, care, potrivit Washingtonului, ar deghiza un program spaţial militar sub aparenţa unui program civil. Misiunea Chang'e 6 are obiectivul de a colecta aproximativ 2 kilograme de eşantioane de pe faţa ascunsă a Lunii şi de a le aduce apoi pe Terra pentru a fi analizate. Este vorba despre o misiune foarte complexă din punct de vedere tehnic, cu o durată de 53 de zile, ce constă mai ales în lansarea unei sonde spre acea emisferă a Lunii care rămâne în permanenţă ascunsă faţă de Terra. „Chang'e 6 va colecta pentru prima dată eşantioane de pe faţa ascunsă a Lunii”, a declarat Ge Ping, vicedirectorul Centrului chinez pentru explorare lunară şi inginerie spaţială. În 2019, China a reuşit deja să plaseze un dispozitiv pe faţa ascunsă a Lunii, însă el nu a adus eşantioane pe Terra. Sonda chineză urmează să asolizeze în imensul bazin Polul Sud-Aitken, unul dintre cele mai mari cratere de impact cunoscute din Sistemul Solar. După alunizare, ea va colecta eşantioane prelevate din scoarţa şi rocile lunare şi va desfăşura experimente în zona de asolizare. Odată misiunea sa terminată, sonda chineză va reveni apoi pe Terra şi va ateriza la Centrul de lansări spaţiale Wenchang. Preşedintele Xi Jinping a dorit să accelereze „visul spaţial” al Chinei în ultimii ani. Această ţară, a doua economie a lumii, a injectat miliarde de dolari în programul său spaţial militar pentru a prinde din urmă Statele Unite şi Rusia. Beijingul a înregistrat de atunci mai multe succese, mai ales în ceea ce priveşte construirea propriei staţii spaţiale Tiangong ("Palatul Celest"), la bordul căreia a trimis săptămâna trecută un nou echipaj de astronauţi. China a reuşit să plaseze şi un rover pe planeta Marte şi a devenit a treia ţară din lume care a trimis un om în spaţiu prin mijloace proprii. Statele Unite intenţionează să trimită astronauţi pe Lună în 2026 prin intermediul misiunii Artemis 3. China doreşte să trimită şi ea oameni pe Lună până în 2030. China este exclusă din proiectul Staţiei Spaţiale Internaţionale începând din 2011, dată la care Statele Unite au interzis NASA să colaboreze cu Beijingul. China şi-a dezvoltat de atunci propriul proiect de staţie spaţială. Dezvoltarea rapidă a programului spaţial chinez stârneşte îngrijorare la Washington. În aprilie, Bill Nelson, administratorul NASA, a declarat că Statele Unite sunt de acum angajate „într-o cursă” cu China. „Credem că o mare parte din ceea ce ei numesc program spaţial civil este de fapt un program militar”, a declarat Bill Nelson în faţa unei comisii de cheltuieli din Camera Reprezentanţilor de la Washington. Chang'e 6 este prima dintre cele trei misiuni fără echipaj uman pe care China prevede să le trimită pe Lună în acest deceniu. Apoi, Chang'e 7 va explora Polul Sudic al Lunii în căutare de apă, în timp ce Chang'e 8 va încerca să stabilească fezabilitatea tehnică a construirii unei baze pe satelitul natural al Pământului, Beijingul susţinând că un „model de bază” va fi finalizat până în 2030. Potrivit oamenilor de ştiinţă, faţa ascunsă a Lunii - denumită astfel pentru că este invizibilă de pe Terra, nu pentru că nu ar capta niciodată razele Soarelui - este foarte promiţătoare pentru cercetarea ştiinţifică, deoarece craterele sale sunt mai puţin acoperite de vechi scurgeri de lavă decât cele aflate pe faţa apropiată a Lunii. Acest lucru ar putea aşadar însemna că ar fi mai uşoară colectarea de materiale pentru a înţelege mai bine felul în care Luna s-a format. „Eşantioanele colectate de Chang'e 6 vor avea o vârstă geologică de aproximativ 4 miliarde de ani”, a estimat Ge Ping. „Colectarea de eşantioane lunare din diferite regiuni şi de diferite vârste geologice, precum şi efectuarea de experimente sunt acţiuni care au o mare valoare şi importanţă pentru omenire”, a adăugat el.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din suceava

-
-

17:14

Fugar din Frătăuții Noi, care a dat mai multe spargeri, săltat de polițiști în Marea Britanie și adus în țară

Un fugar din Frătăuții Noi, care a dat mai multe spargeri, a fost săltat de polițiști în Marea Britanie și adus în țară sub escortă. Emanuel Sergiu Pleșca, de 28 de ani, era dat în urmărire internațională după ce Judecătoria Rădăuți a emis pe numele său un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 7 luni. Tânărul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de furt, nerespectarea ordinului de protecție
Image Description

15:31

Doi bărbați ce lucrau la demolarea unei case au fost prinși sub dărâmături după ce un perete a căzut peste ei

Doi bărbați ce lucrau la demolarea unei case au fost prinși sub dărâmături după ce un perete a căzut peste ei. Incidentul s-a petrecut miercuri seară, la Ipotești, și este cercetat de polițiști. Miercuri, la ora 18.56, lucrătorii Poliției Municipiului Suceava au fost sesizați prin intermediul SNUAU 112, cu privire la faptul că un perete de la o casă a căzut peste două persoane. Polițiștii s-au deplasat imediat la fața
Image Description

18:53

O superparadă de personaje medievale, cu cai și trăsuri, va deschide joi Festivalul de Artă Medievală Suceava

O superparadă de personaje medievale, cu cai și trăsuri, va deschide joi Festivalul de Artă Medievală Suceava. Pe străzile Sucevei vor defila 500 de cavaleri, domnițe și păpușari dar vor fi și 50 de cai, inclusiv armăsarul D’Artagnan, care îl va purta pe cel ce va duce steagul Festivalului Medieval, dar patru trăsuri. Parada va avea loc joi, 14 august 2025, începând cu ora 20:30. Traseul paradei este: cartierul Obcini,
Image Description

18:49

Bărbat reținut în timp ce se afla în vacanță, la Vatra Dornei, după ce și-a bătut iubita de față cu copiii ei

Bărbat reținut în timp ce se afla în vacanță, la Vatra Dornei, după ce și-a bătut iubita de față cu copiii ei. Cei doi locuiesc în Olanda, dar au venit în țară împreuncă cu copiii, pentru a petrece concediul, Bărbatul de 44 de ani a fost reținut de polițiști după ce și-a agresat concubina, în noaptea de 10 spre 11 august, în municipiul Vatra Dornei. Incidentul s-a petrecut în locuința
Image Description

18:32

Patru ucraineni prinși trecând ilegal frontiera, la Vicovu de Sus, doi dintre ei sunt călăuze

Patru ucraineni au fost prinși trecând ilegal frontiera, la Vicovu de Sus. Doi dintre ei sunt călăuze iar ceilalți doi bărbați voiau să ajungă în Vestul Europei. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vicovu de Sus – ITPF Sighetu Marmației au depistat patru cetăţeni ucraineni care au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România solicitând o formă de protecție din partea statului român. Doi dintre aceştia sunt
Image Description

Recente din Romania

-
-

23:18

- Vrancea - VIDEO: O fetiță care s-a pierdut de bunica ei a fost adusă înapoi cu ajutorul jandarmilor vrânceni

O fetiță de 2 ani și 7 luni s-a pierdut de bunica sa în aglomerația creată la evenimentul „August Artistic” din Piața Unirii, Focșani. Copila, vizibil speriată, a fost observată de un paznic al unei firme de securitate, care a alertat imediat jandarmii vrânceni aflați în zonă. Aceștia au calmat-o și, cu ajutorul unei persoane care îi cunoștea familia, au reușit să o readucă în siguranță lângă bunica sa. Incidentul
Image Description

23:01

- Externe - Administrația Trump, dată în judecată de procurorul general al Washington DC. „Acţiunile sale sunt în mod evident ilegale”

Procurorul general al Washington DC, Brian Schwalb, a depus vineri o acţiune în justiţie împotriva administraţiei Trump pentru a opri ceea ce a numit „preluarea ostilă” de către preşedintele american a controlului asupra forţelor de poliţie din capitala SUA, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres. La începutul acestei săptămâni, Trump a anunţat că plasează forţele de ordine din capitala Washington sub controlul administraţiei sale şi că desfăşoară în oraş militari
Image Description

23:00

- Gorj - VIDEO | Târgu Jiu lovește din nou: Tineri petrecând în spatele unei autoutilitare aflate în mers!

După ce în urmă cu aproximativ o săptămână un tânăr din Târgu Jiu făcea drifturi cu mașina prin fața sediului IPJ Gorj, pe rețele de socializare a apărut un videoclip în care un grup de tineri a găsit o modalitate inedită de distracție. Din imagini se observă cum petrec cu o boxă dată la maxim, în spatele unei autoutilitare aflate în mers. Aparent totul se întâmplă într-o parcare de pe
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
suceava WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul suceava
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete