De ce strâmtoarea Ormuz, pe care Iranul amenință că o va închide, este vitală pentru comerțul mondial
Inapoi

De ce strâmtoarea Ormuz, pe care Iranul amenință că o va închide, este vitală pentru comerțul mondial

Postat pe 24 Jun 2025

Update cu 1 lună în urmă

Timp de citire: 9 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Nationale
Decizia fără precedent a preşedintelui american Donald Trump de a bombarda trei instalaţii nucleare iraniene a adâncit temerile privind extinderea conflictului din Orientul Mijlociu. Alăturându-se Israelului în cea mai mare acţiune militară occidentală împotriva Republicii Islamice de la revoluţia din 1979, lumea se pregăteşte acum pentru răspunsul Iranului, se arată într-o analiză The Guardian. Una dintre modalităţile prin care Iranul ar putea riposta este închiderea strâmtorii Ormuz, o rută comercială vitală, prin care trec zilnic peste o cincime din rezervele mondiale de petrol, adică 20 de milioane de barili, şi o mare parte din gazul lichefiat, informează news.ro. Iranul a mai ameninţat în trecut că va închide strâmtoarea, ceea ce ar restricţiona comerţul şi ar afecta preţurile mondiale ale petrolului, dar nu a pus niciodată în aplicare această ameninţare. Fiind unul dintre cele mai importante puncte de trecere pentru transportul petrolului din lume, strâmtoarea Ormuz are o importanţă geostrategică pentru Statele Unite şi nu numai, întrucât puterea economiei mondiale depinde în mare măsură de fluxul de petrol. Strâmtoarea se află între Oman şi Iran şi leagă Golful Persic, la nord, de Golful Oman, la sud, şi de Marea Arabiei, mai departe. Ormuz Are o lăţime de 33 km în punctul său cel mai îngust, iar banda de navigaţie are doar 3 km lăţime. Guvernul chinez a cerut luni evitarea unei escaladări care ar putea afecta economia globală, după ce senatorul american Marco Rubio a solicitat intervenția Beijingului pentru a preveni închiderea Strâmtorii Ormuz de către Iran, un punct strategic pentru exporturile mondiale de petrol și gaze. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez a evitat să menţioneze în mod specific declaraţia secretarului de stat al SUA, Marco Rubio, care a cerut Chinei să intervină pentru ca Iranul să nu închidă Strâmtoarea Ormuz. „Îi încurajez pe cei din guvernul chinez de la Beijing să îi îndemne în acest sens, deoarece depind într-o mare măsură de Strâmtoarea Ormuz pentru petrolul lor”, declarase Rubio într-un interviu pentru Fox News. Închiderea Strâmtorii Ormuz ar afecta comerţul global şi, în special, China, partener al Iranului şi ţară considerată a fi cel mai mare importator de ţiţei iranian. Strâmtoarea Ormuz leagă Golful Persic de Marea Arabiei şi este considerată una dintre cele mai critice „gâturi de sticlă” pentru comerţul cu petrol. În 2023, fluxul zilnic de petrol prin această zonă a fost de 20,9 milioane de barili, adică 20% din consumul global de lichide petroliere, conform datelor EIA (Agenţia pentru Informaţii Energetice a SUA). În paralel, zona are o importanţă vitală pentru traficul global de containere, mai ales datorită porturilor Jebel Ali şi Khor Fakkan, care funcţionează ca huburi regionale pentru Dubai, Asia de Sud şi Africa de Est. Orice deviere de la această rută poate cauza întârzieri majore în lanţurile de aprovizionare şi creşteri de costuri. Astfel, pe fondul intensificării conflictului militar dintre Israel şi Iran, tot mai multe companii de transport maritim încep să evite Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute strategice pentru comerţul mondial cu petrol şi mărfuri containerizate, Aproximativ o cincime din consumul mondial de petrol trece prin strâmtoare. Între începutul anului 2022 şi luna trecută, aproximativ 17,8 milioane până la 20,8 milioane de barili de ţiţei, condensat şi combustibili au trecut zilnic prin strâmtoare, potrivit datelor firmei de analiză Vortexa. Membrii Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) – Arabia Saudită, Iran, Emiratele Arabe Unite, Kuweit şi Irak – exportă cea mai mare parte a ţiţeiului prin strâmtoare, în principal către Asia. Flota a V-a a SUA, cu baza în Bahrain, are sarcina de a proteja transportul comercial în zonă. Închiderea strâmtorii are avantajul de a fi un mijloc de a impune un cost direct lui Trump, deoarece ar declanşa o creştere a preţului petrolului cu un efect inflaţionist aproape imediat în SUA şi în întreaga lume. Dar ar fi, de asemenea, un act de autovătămare economică dramatică. Petrolul iranian foloseşte aceeaşi poartă de acces, iar închiderea Ormuz riscă să atragă în război statele arabe din Golf, care au criticat dur atacul israelian, pentru a-şi proteja propriile interese. În special, închiderea strâmtorii ar afecta în mod semnificativ China. A doua economie mondială cumpără aproape 90 % din exporturile de petrol ale Iranului, care fac obiectul sancţiunilor internaţionale. Secretarul de stat american Marco Rubio a solicitat Chinei să contribuie la împiedicarea Iranului să închidă strâmtoarea, declarând pentru Fox News: „Încurajez guvernul chinez de la Beijing să îi contacteze în acest sens, deoarece depind în mare măsură de strâmtoarea Ormuz pentru petrolul lor”. „Dacă vor face acest lucru, va fi o altă greşeală teribilă”, a adăugat el, „Este sinucidere economică pentru ei dacă o fac”. Există deja informaţii conform cărora unele superpetroliere au făcut cale întoarsă în această cale navigabilă strategică în urma atacurilor americane. Postul de televiziune iranian Press TV a relatat că parlamentul iranian a aprobat o măsură de închidere a strâmtorii Ormuz, dar că decizia finală va aparţine liderilor de vârf ai Iranului. Duminică, ministrul de externe al Iranului, Seyed Abbas Araghchi, a făcut aluzie la ceea ce ar putea fi un răspuns fără termen limită, afirmând că decizia lui Trump de a bombarda Iranul „va avea consecinţe veşnice”. În primele sale comentarii de la aderarea SUA la războiul Israelului împotriva ţării sale, liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat că Israelul a comis o „greşeală gravă” şi „trebuie pedepsit”, dar nu a făcut nicio referire la strâmtoarea Ormuz.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din suceava

-
-

15:13

Mobilizare a forțelor de ordine, în urma unui scandal de stradă, au fost și răniți

Mobilizare a forțelor de ordine, în urma unui scandal de stradă. Scenele violente s-au petrecut în zona „Bodea” din municipiul Câmpulung Moldovenesc, sâmbătă seară și a fost nevoie de intervenția polițiștilor și a cadrelor de la Ambulanță. S-au mobilizat la fața locului nu mai puțin de trei echipaje de poliție și un echipaj medical, după ce mai multe persoane au fost implicate într-un scandal, sâmbătă, în jurul orei 18.30. Sesizarea
Image Description

16:11

Bărbat găsit mort în șura unor cunoscuți pe care îi ajuta la treburile gospodărești

Bărbat găsit mort în șura unor cunoscuți pe care îi ajuta la treburile gospodărești. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili în ce circumstanțe s-a produs decesul. Luni, la ora 08.19, Poliția municipiului Rădăuți a fost sesizată prin SNUAU 112 despre faptul că o persoană a decedat într-o șură. În baza sesizării, la fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție, care a constatat că un bărbat din comuna Horodnic de
Image Description

15:30

Autoutilitară în flăcări, în miez de noapte, într-o curte din Vicovu de Sus

Autoutilitară în flăcări, în miez de noapte, într-o curte din Vicovu de Sus. Proprietarul a fost trezit din somn de către un vecin. Marți, la ora 00:59, lucrătorii Poliției orașului Vicovu de Sus au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 de către un bărbat cu privire la faptul că pe strada Republicii din oraș Vicovu de Sus, județ Suceava, arde o mașină parcată într-o curte. În momentul sosirii la fața locului,
Image Description

14:45

Se desființează 13 unități școlare din județul Suceava, în urma procesului de reorganizare a școlilor

Se desființează 13 unități școlare din județul Suceava. Anunțul a fost făcut de șeful Inspectoratului Școlar Județean, Ciprian Anton. Acesta a declarat marți că treisprazece unităţi de învăţământ preuniversitar de stat din Judetul Suceava vor fi reorganizate prin absorbţie, începând cu anul şcolar 2025-2026, ca urmare a reglementărilor Ministerului Educaţiei privind reorganizarea şcolilor. Şcolile vizate de procesul de reorganizare sunt : BAIA ȘCOALA GIMNAZIALĂ „ÎNVĂȚĂTOR VASILE HLIHOR” BAIA IASLOVĂȚ ȘCOALA
Image Description

10:35

Ministerul Invesțiilor răspunde interpelării deputatului Ioan Balan pe tema tichetelor sociale destinate elevilor din județ

Ministerul Invesțiilor răspunde interpelării deputatului Ioan Balan pe tema tichetelor sociale pe suport electronic destinate elevilor din județul Suceava. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat că, până în prezent, 41.963 de beneficiari eligibili din județul Suceava au primit tichetele sociale pe suport electronic destinate sprijinului educațional pentru anul școlar 2024-2025. Aceste carduri au fost alimentate cu câte 500 de lei, sumă acordată într-o singură tranșă anuală, conform Ordonanței de
Image Description

Recente din Romania

-
-

16:19

- Dambovita - Precizare privind modificările legislative referitoare la asigurarea medicală a personalului clerical și monahal

Având în vedere informațiile false vehiculate recent în spațiul public cu privire la presupusa pierdere, începând cu data de 1 septembrie 2025, a calității de persoană asigurată în sistemul de sănătate de către preoți și personalul monahal, facem următoarele precizări: 1. Preoții nu au fost niciodată exceptați de la plata contribuțiilor de sănătate și nu au beneficiat de servicii medicale gratuite fără contribuție. Atât personalul clerical, cât și majoritatea monahilor
Image Description

16:19

- Cluj - Clujean din Grigorescu cere deratizare urgentă: Șoarecii i-au stricat cablurile de la mașină și ar putea provoca accidente

Un locatar din cartierul Grigorescu, Cluj-Napoca, trage un semnal de alarmă după ce mașina sa a fost avariată de rozătoare. Incidentul a avut loc pe Aleea Tecuci, la scara D a blocului VII, unde proprietarul își avea autoturismul parcat. „Vă rog să deratizați zona, ceva șoarece mi-a ros cablul de la dispozitivul de stropit parbrizul. Nu știu ce se poate întâmpla dacă vor fi roase cabluri de la frână, de
Image Description

16:19

- Botosani - Zi de 13 cu ghinion: Amenzi de 30.000 lei pentru trei șoferi la Stânca

Echipa comună formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali au descoperit, în urma unor controale efectuate asupra unor microbuze, conduse de cetățeni români, ascunsă și nedeclarată, cantitatea totală de 5.500 de țigarete și 87 de litri de alcool. În data de 13 august a.c., în intervalul orar 01.30-02.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, pe sensul de intrare în țară, s-au prezentat la controlul de frontieră trei bărbați,
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
suceava WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul suceava
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete