Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni din acest an
Inapoi

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni din acest an

Postat pe 26 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 11 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Nationale
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an, soldul negativ cifrându-se la 35,88 miliarde de lei, faţă de 28,99 miliarde de lei sau 1,67% din PIB după primele două luni, potrivit datelor publicate vineri de Ministerul Finanţelor. „Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 35,88 miliarde lei, respectiv 2,06% din PIB, faţă de deficitul de 22,75 miliarde lei, respectiv 1,42% din PIB, aferent celor trei luni ale anului 2023”, precizează MF, potrivit Agerpres. Veniturile totale au însumat 132,16 miliarde lei în primul trimestru al anului 2024, înregistrând o creştere de 15,8% în ritm anual, susţinută de încasările din venituri curente, cu precădere contribuţii de asigurări, impozit pe salarii şi TVA şi fonduri europene. Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 168,04 miliarde lei, au crescut în termeni nominali cu 22,7% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Exprimate ca procent din Produsul Intern Brut, cheltuielile pe anul 2024 au înregistrat o creştere cu 1,13 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă a anului 2023, de la 8,53% din PIB la 9,66% din PIB. Încasările din impozitul pe salarii şi venit au totalizat 11,50 miliarde de lei, înregistrând o creştere de 14,9% (an/an). Veniturile din impozitul pe salarii au înregistrat un avans de 21,5%, peste evoluţia fondului de salarii din economie (17,9%), dinamica acestei categorii de încasări fiind influenţată de modificarea reglementărilor privind facilităţile fiscale acordate salariaţilor din sectorul construcţii, agricol, industria alimentară şi a activităţilor de creare de programe pentru calculator, majorarea salariului minim brut pe ţară garantat în plată, precum şi majorarea salariului minim brut pe ţară garantat în plată pentru sectoarele construcţii, agricol şi industria alimentară. Totodată, evoluţii pozitive au fost înregistrate şi în cazul încasărilor din impozitul pe veniturile din pensii (61,9%) şi aferente declaraţiei unice (22,6%). Pe de altă parte, încasările din impozitul pe dividende au consemnat o contracţie de 34%, pe fondul unui efect de bază ridicat (creşterea semnificativă a dividendelor din ianuarie 2023 distribuite în baza situaţiilor financiare interimare întocmite în cursul anului 2022, cu reţinerea cotei de impozit de 5%). Contribuţiile de asigurări au înregistrat 45,10 miliarde de lei, în creştere cu 22,1% (an/an), peste evoluţia fondului de salarii din economie. Conform MF, evoluţia acestor încasări a fost influenţată pozitiv de modificarea reglementărilor privind facilităţile fiscale acordate salariaţilor din sectorul construcţii, agricol, industria alimentară şi a activităţilor de creare de programe pentru calculator, majorarea salariului minim brut pe ţară garantat în plată şi majorarea salariului minim brut pe ţară garantat în plată pentru sectoarele construcţii, agricol şi industria alimentară, iar negativ de restituirea sumelor reţinute cu titlul de CASS din veniturile din pensii (efect bugetar de -0,14 miliarde lei, conform OUG. nr. 4/2023). Încasările nete din TVA au înregistrat 29,36 miliarde de lei, în creştere cu 13,6% (an/an). De asemenea, valoarea restituirilor de TVA s-a majorat cu 28,9% faţă de nivelul rambursat în aceeaşi perioadă a anului trecut (6,85 miliarde de lei în ianuarie - martie 2024, comparativ cu 5,31 miliarde de lei în ianuarie - martie 2023). Evoluţia încasărilor din taxa pe valoare adăugată a fost susţinută şi de modificările fiscale aduse prin Legea nr.296/2023: aplicarea cotei standard de TVA pentru alimente cu zahăr adăugat (peste 10g/100g produs) şi creşterea cotei de TVA de 5% la 9% pentru dreptul de utilizare a facilităţilor sportive, pentru livrarea locuinţelor ca parte a politicii sociale, livrarea şi instalarea de panouri fotovoltaice, panouri solare termice, pompe de căldură şi alte sisteme de încălzire de înaltă eficienţă etc. Veniturile din accize au însumat 8,91 miliarde de lei, consemnând o creştere de 9% (an/an), susţinută de evoluţia încasărilor din accizele pentru produsele din tutun (+11% an/an). Totodată, încasările din accizele pentru produsele energetice înregistrează în perioada analizată o creştere de 3,2% (an/an), susţinută de redresarea dinamicii anuale a consumului de carburanţi. Evoluţia lunară a încasărilor din accize prezintă în general o volatilitate mai ridicată, determinată de politica operatorilor economici de antrepozitare fiscală a produselor accizabile. Veniturile nefiscale au însumat 11 miliarde de lei, înregistrând un avans de 11,6% (an/an). Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate şi donaţii au totalizat 12,33 miliarde de lei, în creştere cu 31,9% (an/an). Pe partea de cheltuieli bugetare, cheltuielile de personal au însumat 36,55 miliarde de lei, în creştere cu 19,6% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal reprezintă un nivel de 2,1% din PIB, cu 0,2 puncte procentuale mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, ţinând cont de creşterile salariale acordate în anul 2023. Cheltuielile cu bunuri şi servicii au fost de 21,68 miliarde de lei, în creştere cu 23,8% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. O creştere se reflectă la bugetele locale, respectiv 21,2% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, precum şi la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate de 17,8% pentru decontarea medicamentelor cu şi fără contribuţie personală şi a medicamentelor utilizate în programele naţionale de sănătate. Cheltuielile cu dobânzile au fost de 7,63 miliarde de lei, cu 1,49 miliarde de lei mai mici faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Cheltuielile cu asistenţa socială au fost de 56,78 miliarde de lei, în creştere cu 12,4% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Evoluţia cheltuielilor cu asistenţa socială a fost influenţată, în principal, de majorarea de la 1 ianuarie 2024, cu 13,8% a punctului de pensie, respectiv de la 1.785 lei la 2.032 lei, a indemnizaţiei sociale pentru pensionari (pensia minimă) de la 1.125 lei la 1.281 lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2023 din 29 noiembrie 2023 privind sistemul public de pensii. Cheltuielile cu asistenţa socială au fost influenţate şi de plăţile suportate de la bugetul de stat pentru compensarea facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale, respectiv pe cele trei luni ale anului 2024, în sumă de 1,92 miliarde de lei. Cheltuielile cu subvenţiile au fost de 3,9 miliarde de lei. În principal, această sumă reprezintă subvenţii pentru transportul de călători, pentru sprijinirea producătorilor agricoli, precum şi pentru schema de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale al consumatorilor noncasnici (887,83 milioane lei) care reprezintă 22,76% din total subvenţii. Alte cheltuieli au fost de 3,2 miliarde de lei, reprezentând, în principal, burse pentru elevi şi studenţi, susţinerea cultelor, despăgubiri civile. Cheltuielile privind proiectele finanţate din fonduri externe nerambursabile (inclusiv subvenţiile de la Uniunea Europeană aferente agriculturii) au fost de 14,28 miliarde de lei, cu 32,55% mai mari comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost în valoare de 22,50 miliarde de lei, fiind de 1,7 ori mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, când au fost în valoare de 13,16 miliarde de lei.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din suceava

-
-

18:34

Seară incendiară la Suceava, sute de personaje medievale au luat cu asalt străzile orașului, la debutul Festivalului de Artă Medievală VIDEO

Seară incendiară la Suceava, sute de personaje medievale au luat cu asalt străzile orașului, la debutul Festivalului de Artă Medievală. Mii de suceveni dar și turiști au asistat la spectacolul din stradă iar copiii au fost pur și simplu încântați de paradă. Rând pe rând, au trecut sub ochii spectatorilor peste 500 de cavaleri, domnițe, călăteți, bufoni, răzeși și alte personaje medievale. Peste 50 de cai și trăsuri au participat
Image Description

13:45

Șofer de 70 de ani, depistat beat criță la volan în urma unui apel la 112

Un șofer de 70 de ani a fost depistat beat criță la volan în urma unui apel la 112. Bărbatul s-a ales cu dosar penal. Vineri, la ora 18.25, Secţia 14 Vama a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la faptul că un conducător auto se află sub influența băuturlior alcoolice. Polițiștii s-au deplasat către locul indicat, respectiv DN 17 comunaVama, sat Molid, ocazie cu care, în dreptul unei
Image Description

12:56

Bărbat găsit mort în curtea casei după ce timp de trei zile a acuzat dureri în piept dar nu a mers la medic

Bărbat găsit mort în curtea casei după ce timp de trei zile a acuzat dureri în piept dar nu a mers la medic. Cel mai probabil, acesta a suferit un infarct miocardic. Vineri, la orele 08:18, lucrătorii Secției nr.10 Poliție Rurală Gura Humorului, au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 de către Serviciul de Ambulanță Suceava cu privire la faptul că o persoană din Berchișești a decedat. La fața locului s-au
Image Description

10:57

Bătrân ars de viu în propria gospodărie după ce o rudă a pus focul intenționat FOTO

Bătrân ars de viu în propria gospodărie după ce o rudă a pus focul intenționat. Trupul bărbatului de 89 de ani a fost găsit carbonizat după ce pompierii au reușit să intre în una din anexele casei. Tragedie la Valea Putnei-Pojorâta, un bătrân de 89 de ani a murit în incendiul care i-a cuprins gospodăria. Focul a fost pus intenționat de o rudă care a vrut să se răzbune pe
Image Description

17:14

Fugar din Frătăuții Noi, care a dat mai multe spargeri, săltat de polițiști în Marea Britanie și adus în țară

Un fugar din Frătăuții Noi, care a dat mai multe spargeri, a fost săltat de polițiști în Marea Britanie și adus în țară sub escortă. Emanuel Sergiu Pleșca, de 28 de ani, era dat în urmărire internațională după ce Judecătoria Rădăuți a emis pe numele său un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 7 luni. Tânărul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de furt, nerespectarea ordinului de protecție
Image Description

Recente din Romania

-
-

00:17

- Vrancea - Horoscopul zilei de 18 august 2025

Azi te simți plin de energie și motivație. Este o zi excelentă pentru a începe un nou proiect sau pentru a te implica în activități fizice. Evită conflictele inutile – nu toți vor ține pasul cu ritmul tău. Dragoste: Posibile tensiuni dacă nu îți exprimi clar intențiile.Carieră: Inițiativa ta poate atrage atenția cuiva important.Sfatul zilei: Nu uita să te și relaxezi. Starea ta emoțională este stabilă, dar ai nevoie de
Image Description

00:05

- Bihor - Carnavalul Florilor – ediție aniversară  - Peste 100 de evenimente

Tradiționalul eveniment din Debrețin, Carnavalul Florilor, se apropie de o ediție aniversară: 59 de ani de existență. Prima ediție a avut loc în anul 1966. Pentru a marca acest moment, în perioada 15–21 august, în Debrețin, sunt organizate peste 500 de activități. Acesta este doar un număr estimativ, deoarece programul include manifestări de amploare, precum: Festivalul pentru copii Galiba, Grădina de bere cehă, „Dansează orașul” și numeroase evenimente culturale, majoritatea
Image Description

00:03

- Bihor - O voce în plină ascensiune - Șteianca Carțiș Daria Elisa, pe scena Festivalului „Mamaia” 2025

Șteianca Carțiș Daria Elisa, o voce în plină ascensiune, se va regăsi printre concurente la renumitul Festival Național de Muzică Ușoară „Mamaia” 2025, secțiunea interpretare. Organizat de Consiliul Județean Constanța și Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, Festivalul Național de Muzică Ușoară „Mamaia” 2025 este unul dintre cele mai prestigioase evenimente muzicale din România și va avea loc în perioada 22-24 august în stațiunea Mamaia, păstrându-și structura consacrată, cu
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
suceava WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul suceava
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete