Geoană: Nu-mi fac campanie pe spatele NATO. Sunt tot mai înclinat să revin şi să slujesc ţara mea
Inapoi

Geoană: Nu-mi fac campanie pe spatele NATO. Sunt tot mai înclinat să revin şi să slujesc ţara mea

Postat pe 10 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Nationale
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a spus la Digi24 că nu își face campanie electorală pe spatele Alianței și că va decide dacă va candida la prezidențiale după ce-și va termina mandatul. „Sunt un om care toată viaţa mea mi-am făcut job-ul cu profesionalism şi cu competenţă. Pentru asta am ajuns şi la NATO. Plecasem din politică, nu vreau să mi-aduc aminte cum am plecat din politică, mi-a făcut foarte bine detoxul de la politică. Eu am câştigat poziţia de la NATO pe nume propriu, pe persoană fizică, pentru că sunt foarte bun la ceea ce fac şi pentru că lumea mă apreciează, că nu-ţi dă job-ul de pomană. Şi apropo, eu sunt primul din est care ocupa un job de conducere la vârful NATO”, a spus el. „Eu când mă duc şi vorbesc cu oamenii din România şi încerc să-i liniştesc că sunt preocupaţi, din poziţia de la NATO fac campanie sau îmi fac datoria de lider al NATO şi de cetăţean român? Atunci când mă duc şi spun că e nevoie să investim în Armata română, că trebuie să ne facem datoria, este o chestiune de campanie politică sau o obligaţie a unui lider politic care a văzut şi ştie multe în această carieră lungă pe care am avut-o?”, a întrebat el. „Sunt singurul lider politic activ din România care am fost martor ocular şi am contribuit şi la parteneriatul strategic cu Statele Unite, şi la intrarea în NATO, am ridicat steagul României, am încheiat negocierile la UE şi eu am crezut, ca mulţi alţii, că odată cu integrarea euroatlantică, drumul către prosperitate, respect pentru România şi o viaţă prosperă pentru toţi românii se va întâmpla aproape natural. M-am înşelat. A venit clipa să spunem că România are nevoie de afirmare euroatlantică, trebuie să fim în centrul acestei operaţiuni. Şi n-am să încetez să vorbesc despre ţara mea, pentru ţara mea şi despre valorile occidentale, democraţie, libertate şi domnia legii. Este ceva greşit să vorbeşti despre domnia legii ca valoare fundamentală a NATO atunci când vezi încă prea multă corupţie în ţara ta? Este o problemă politică? Nu. Este o problemă de obligaţie morală şi civică pentru orice om care ţine la ţara lui şi care ţine şi la reputaţia lui”, a mai spus Geoană. „Şi acum vorbim pe un ton puţin mai relaxat. Credeţi că cineva de la NATO stă să intre în jocul acesta penibil pe care unii de acasă încearcă să-l joace pe această zonă? Nu-mi fac campanie pe spatele NATO. Dacă lumea mă apreciază, mă apreciază pentru cine sunt, pentru ceea ce am făcut în viaţa mea şi dacă după ce voi termina job-ul de la NATO am să mă hotărăsc, cum sunt tot mai înclinat să o fac, să revin şi să slujesc ţara mea aşa am făcut-o toată viaţa, acel lucru îl voi face la momentul potrivit, în condiţii perfect transparente şi fără niciun fel de ambiguitate”, a explicat Geoană.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din suceava

-
-

18:11

15 milioane de euro prin RESTORE pentru drumurile județene și podurile afectate de inundații FOTO

Suceava primește 15 milioane de euro prin RESTORE pentru drumurile județene și podurile afectate de inundații. Anunțul a fost făcut joi de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan. Acesta a precizat că suma reprezintă doar o primă alocare urgentă, care poate fi accesată începând de zilele următoare. După expertiza făcută de proiectanți, dacă va fi nevoie, suma va fi suplimentată, a spus Gheorghe Șoldan. „Așa cum uneori, asumat și bărbătește,
Image Description

14:48

Șofer beat criță și fără permis, ajuns cu mașina într-un copac, în timp ce fugea de polițiștii ce îl urmăreau

Șofer beat criță și fără permis, ajuns cu mașina într-un copac, în timp ce fugea de polițiștii ce îl urmăreau. Incidentul s-a produs la Dolheștii Mici, județ Suceava. Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din comuna Dolhești, a fost arestat preventiv după ce, în seara zilei de 15 august, a refuzat să oprească la semnalul poliției, a fost implicat într-un accident rutier și a fost găsit sub influența
Image Description

12:05

Femeie moartă în timp ce își servea cafeau, în curtea casei părintești

Femeie moartă în timp ce își servea cafeau, în curtea casei părintești. Tragedia s-a petrecut la Forăști, miercuri dimineață. Decesul a fost constatat de cadrele de la Serviciul de Ambulanță Fălticeni, care au sesizat Poliția. Agenții s-au deplasat la fața locului și au constatat că o femeie vârstă de 76 ani, a decedat pe raza comunei Forăști. Din primele cercetări ale oamenilor legii, a rezultat faptul că femeie a venit
Image Description

17:50

Un motociclist a lovit o mașină după care a dat bir cu fugiții și a fost prins de polițiști după o urmărire pedestră

Un motociclist a lovit o mașină după care a dat bir cu fugiții și a fost prins de polițiști după o urmărire pedestră. Incidentul s-a petrecut duminică după-amiază, la Frătăuții Noi. Duminică, în jurul orei 15.30, un bărbat în vârstă de 35 ani, din comuna Frătăuții Noi, conducea motocicleta pe DC 49A de pe raza satului Costișa, având direcția de deplasare dinspre comuna Frătăuții Noi spre satul Costișa. La un
Image Description

17:26

Tânăr agresat într-un local, din cauza unor mesaje pe rețelele de socializare

Tânăr agresat într-un local, din cauza unor mesaje pe rețelele de socializare. Agresiunea s-a petrecut marți noapte, într-un restaurant din orașul sucevean Vicovu de Sus. Poliția orașului Vicovu de Sus a fost sesizată prin apel la 112 cu privire la producerea unei agresiuni la un restaurant de pe raza localității, marți, după ora 23.00. La fața locului, polițiștii au identificat un tânăr din municipiul Rădăuți care a reclamat faptul că
Image Description

Recente din Romania

-
-

19:18

- Constanta - DNA Constanța, dosar cu un prejudiciu de 31 de milioane de euro! Tribunalul spune că a intervenit prescripția. Decizia finală va fi luată de Curtea de Apel

Potrivit surselor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, decizia Tribunalului Constanța a fost contestată la instanța superioară, respectiv la Curtea de Apel Constanța. Oricare va fi decizia instanței de apel, aceasta va fi definitivă! În cauză, cei zece suspecți au fost obligați de judecătorii din Constanța să achite în solidar Statului Român presupusul prejucidiu de 31 de milioane de euro. Potrivit DNA, Racz Peter Attila, Galambosz Laszlo și Ristin Pompiliu sunt
Image Description

19:12

- Ialomita - Alexandru Potor pune barieră Centurii lui Dragoș Soare

La mai puțin de un an de la preluarea mandatului de primar al Municipiului Slobozia, Alexandru Potor, primar social-democrat, a decis să trimită pe linie moartă un proiect investițional major lansat de ex-primarul PNL, Dragoș Soare. Este vorba de realizarea unei Centuri Ocolitoare de Nord în Municipiul Slobozia, menită a facilita accesul spre stațiunea Amara dar și scoaterea de pe actuala variantă DN 2A a traficului greu de camioane ce
Image Description

19:12

- Constanta - VIDEO ALERTĂ la Eforie! Trei tinere, surprinse de valuri și curenții puternici! Iată cum s-a încheiat misiunea salvamarilor

Conform salvamarilor, a fost nevoie de o intervenție rapidă cu jet ski-ul pentru a le aduce la mal. „Fetele sunt bine, nu au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar misiunea s-a încheiat cu succes. Marea poate fi înșelătoare!!! Bucurați-vă de ea, dar ascultați sfaturile noastre și semnificația steagului de pe plajă! Noi suntem aici pentru voi, dar siguranța începe cu responsabilitatea fiecăruia“, au mai transmis salvamarii după misiunea de salvare.
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
suceava WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul suceava
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete