Ziua de 20 iulie marchează una dintre cele mai respectate sărbători din calendarul ortodox: Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul. În tradiția populară, el este cunoscut ca aducătorul ploii, stăpânul fulgerelor și ocrotitorul apicultorilor și aviatorilor. Această zi este un prilej de întărire a credinței, de respect pentru natură și tradiții, dar și un moment de recunoștință pentru roadele pământului. Tradițiile de Sfântul Ilie reflectă o legătură profundă între om, natură și divinitate, păstrând vie memoria credințelor și valorilor comunităților rurale. În jurul acestei sărbători s-au format numeroase obiceiuri și superstiții, menite să protejeze oamenii de furtuni și să asigure recolte bogate și binecuvântate. Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul este cunoscut ca un mare văzător și slujitor al lui Dumnezeu, un om al credinței aprinse, care a mustrat fără teamă pe regii nelegiuiți și a chemat poporul rătăcit înapoi la adevărata credință. El a fost cel care a demascat și pedepsit prorocii mincinoși, a săvârșit minuni uimitoare și a fost ascultat de cer, căruia chiar și stihiile i s-au supus (fenomen al naturii care se manifestă cu o forță irezistibilă, distrugătoare). Mare între sfinți, Ilie rămâne în trup, după voia lui Dumnezeu, fiind rânduit să prefațeze cea de-a doua venire a lui Hristos, asemenea unui nou înainte-mergător. Patria Sfântului Ilie, prorocul lui Dumnezeu, a fost țara Galaadului, de cealaltă parte de Iordan, care se învecinează cu Arabia, și cetatea Tesvi, pentru care s-a numit și Tesviteanul. Din copilărie, Ilie a fost dedicat rugăciunii și vieții curate, petrecând deseori în pustiu, în comuniune cu Dumnezeu și renunțând la plăcerile lumești. Crescut într-o familie preoțească, și-a cultivat devotamentul și dragostea arzătoare față de Dumnezeu încă din tinerețe. Ilie este, înainte de toate, o figură simbolică și identitară a credinței. El este singurul om căruia i s-a dat puterea divină de a „închide și deschide cerurile”, dar și singurul proroc prezent în Evanghelie alături de Moise și de Iisus pe muntele Tabor, în momentul Schimbării la Față, când L-a cunoscut pe Dumnezeu „față către față”. Este considerat rugătorul prin excelență și un pilon al monoteismului (este credința într-un singur zeu, în contrast cu politeismul, credința în zeități multiple). Tradiția biblică spune că Sfântul Ilie a fost ridicat la cer într-un car de foc tras de cai de foc, fără a trece prin moarte. În credința populară românească, această scenă a fost reinterpretată mitologic. Sfântul Ilie este descris ca străbătând cerul în carul său de foc, tunând și trăsnind demonii sau duhurile rele cu un bici de foc, iar furtunile de vară, tunetele și fulgerele sunt văzute ca semne ale luptei sale împotriva răului. „La marile sărbători este bine să fie timp de odihnă și de recunoștință față de Dumnezeu, pentru toate binecuvâtările Sale. Nu se muncesc treburi grele în gospodărie și nici pe câmp. De regulă, nimic din ceea ce lucrăm în ziua unui praznic bisericesc nu sporește. Oamenii sunt îndemnați să participe la Sfânta Liturghie, însă dacă acest lucru nu este posibil chiar la fiecare sărbătoare, recomandarea mea este ca, pe durata slujbei din biserică, cei de acasă să aprindă o lumânare și să tămâie casa. Aceste obiceiuri aduc bucurie sufletului.”, a explicat pentru Digi24 Părintele Cazacu. În ziua praznicului de Sfântul Ilie, în comunitățile de apicultori se scoate prima miere din stup, care este apoi dusă la biserică pentru a fi sfințită. Este considerată aducătoare de noroc și sănătate. În multe zone ale țării, oamenii duc la biserică sau la cimitir ofrande precum: colivă, mere, faguri cu miere, vin și plăcinte, pentru a fi sfințite de către preot pentru sufletele celor trecuți în neființă, iar apoi împărțite familiilor și oamenilor nevoiași. Odată cu sărbătoarea Sfântului Ilie, conform tradițiilor creștine, dimineața zilei de 20 iulie este considerată momentul ideal pentru culesul unor plante precum busuiocul, pelinul sau cimbrișorul. Se crede că aceste plante dobândesc puteri vindecătoare mai puternice dacă sunt culese exact în această zi, iar ele sunt folosite apoi în scopuri terapeutice și în ritualuri de binecuvântare. Tradiția de a nu mânca mere înainte de Sfântul Ilie (20 iulie) sau în ziua sărbătorii are origini vechi în tradiția populară românească și este însoțită de mai multe obiceiuri populare și superstiții. Merele „aparțin” Sfântului Ilie până în ziua sărbătorii și se spune că nimeni nu are voie să guste din ele înainte ca el să le „binecuvânteze”. Potrivit superstițiilor, cine mănâncă mere înainte de 20 iulie riscă să atragă asupra sa ghinion, boală sau necazuri. În ziua praznicului se duc mere la biserică pentru sfințire, apoi se împart de pomană pentru sufletele celor morți. Abia după această rânduială este îngăduit să se mănânce mere. În credința populară, Sfântul Ilie este considerat zeul furtunii. Se spune că în ziua sa de pomenire cerul se poate întuneca brusc, iar în acele momente se aude „carul de foc” care străbate cerul. Fulgerul și tunetele sunt văzute ca semne ale luptei sale cu forțele răului, o confruntare divină ce marchează această zi specială.