UPDATE: Tatăl copilului a ajuns în cele din urmă la spital, iar acum micuțul este pe mâini bune. Toată lumea încearcă acum să afle ce s-a întâmplat cu exactitate. ȘTIREA INIȚIALĂ: Femeia care a murit astăzi după ce s-a aruncat de pe geam de la spitalul Pediatrie 2 din Cluj-Napoca era din Republica Moldova. Polițiștii au anunțat că aceasta avea 39 de ani și era internată la spital cu un copil mic.„La data de 20 iulie a.c., în jurul orei 08.10, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată cu privire la faptul că, la o unitate spitalicească de pe strada Crișan, din municipiu, o femeie ar fi căzut de la înălțime.Echipajele de poliție deplasate la fața locului au constatat că persoana în cauză este o femeie de 39 de ani, din Republica Moldova. Din nefericire, echipajul medical aflat la fața locului a constatat decesul femeii. În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii incidentului”, au transmis reprezentanții IPMicuțul a fost preluat momentan de reprezentanții DGASPC, pentru că tatăl copilului este de negăsit. Nu se cunosc momentan motivele care au determinat-o pe femeie să recurgă la acest gest, mai ales că a lăsat în urmă un bebeluș nevinovat.
Bărbat din Suceava, adus în comă la spital după ce s-a prăbușit la muncă
Un bărbat din comuna Balaceana, județul Suceava, care s-a prăbușit brusc în timpul programului de lucru, a fost adus în stare gravă la spital, fiind internat în comă. Potrivit informațiilor, incidentul a avut loc marți dimineața, în jurul orei 07:30, la o fabrică de lactate din sat. În urma cercetărilor, se pare că angajatul, în vârstă de
.
În perioada sărbătorilor, momentele petrecute alături de cei dragi devin mai plăcute într-un mediu călduros și confortabil. Un sistem de ventilatie modern poate transforma fiecare clipă într-o experiență plăcută fără grija aerisirii. Potrivit informatiata.ro, acest sistem asigură un climat optim, eliminând aerul viciat și mirosurile neplăcute care pot apărea, în special după prepararea mâncărurilor tradiționale.
Sistemul de ventilatie cu recuperare de căldură reușește să recupereze energia din aerul evacuat, ceea ce
.
Vizitarea cazinourilor online poate fi nu doar o activitate recreativă, ci și una profitabilă. Conform informatiata.ro, pentru a câștiga bani, este esențial să aveți o strategie bine definită și să o urmați cu strictețe.
Un aspect important este gestionarea corectă a finanțelor. Jucătorii trebuie să stabilească o sumă de bani pe care sunt dispuși să o investească în jocuri. Aceasta ar trebui să fie o sumă pe care o pot pierde,
.
Un adolescent de 14 ani, pe nume TAPARDEA ALEXANDRU, a dispărut fără urmă după ce a părăsit unitatea de învățământ vineri, în jurul orei 11:00. Directorul școlii a alertat autoritățile prin apel la 112, cerând ajutor.
Poliția Municipiului Suceava a fost informată despre dispariție de către directorul școlii, care a raportat că minorul nu a revenit acasă la domiciliul său din satul Sf. Ilie, comuna Scheia. Potrivit informatiata.ro, tânărul este descris
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.