Moarte cumplită pentru un tânăr clujean pe o plajă în Thassos/ VIDEO: Mărturia sfâșietoare a soției „Era în apă mică, până la brâu. Avea spume la gură”
Florin, în vârstă de doar 29 de ani, și-a pierdut viața în Grecia, acolo unde se afla în vacanță alături de soția sa, Eliza, cu care se căsătorise în urmă cu puțin timp, pe 27 iunie 2025. Cauzele tragediei nu sunt încă cunoscute, iar vestea a șocat familia și prietenii. Dar soția lui Eliza spune că este puțin probabil ca acesta să se fi înecat, din mai multe mote motive: În primul rând apa în care era era foarte mică, iar în al doilea rând acesta a ieșiit din apă pe picioarele lui. „Florin, soțul meu a încetat din viață ieri, în Grecia. Momentan, nu știm cauza. Era în apă mică până la brâu și a durat un minut până să îl vadă Dani, prietenul nostru cu care am fost acolo, că nu e ok. Era cu fața în jos în apă, dar repet în apă mică. Și l-a întors pe spate, avea spume la gură. A ieșit pe picioarele lui din mare. În scurt timp, după ce a ajuns pe plajă, (eu nu eram acolo) l-a întrebat Dani dacă e ok, a dat din că nu, a întrebat dacă să sune la ambulanță și a dat din cap că da. Și acolo a fost ultima urmă de conștiență pe care a avut-o. Eu nu cred că s-a înecat. Refuz să cred acum asta. A venit și salvarea. Nu i-au putut face nimic”, a povestit Eliza tot ce s-a întâmplat pe plaja din Thassos, Grecia. Presa locală a ascris despre ceea ce s-a întâmplat: Florin era absolvent al Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul UBB Cluj. Terminase și un Master în Afaceri Europene și Management de Programe la Facultatea de Studii Europene, tot la UBB Cluj. Tinerețea sa promițătoare și fericirea personală păreau să deschidă drumul unui viitor plin de realizări. Eliza, soția lui, anunțase momentul căsătoriei în 27 iunie 2025. Următoarea postare a fost, însă cea de acum cu moartea tânărului ei soț. Fericirea lor recentă s-a transformat în durere profundă după ce, pe 18 august, Eliza a postat pe profilul său un mesaj în limba engleză: Durerea Elizei este greu de descris în cuvinte: Florin a plecat prea devreme dintre cei dragi. Condoleanțe familiei îndoliate!
Bărbat din Suceava, adus în comă la spital după ce s-a prăbușit la muncă
Un bărbat din comuna Balaceana, județul Suceava, care s-a prăbușit brusc în timpul programului de lucru, a fost adus în stare gravă la spital, fiind internat în comă. Potrivit informațiilor, incidentul a avut loc marți dimineața, în jurul orei 07:30, la o fabrică de lactate din sat. În urma cercetărilor, se pare că angajatul, în vârstă de
.
În perioada sărbătorilor, momentele petrecute alături de cei dragi devin mai plăcute într-un mediu călduros și confortabil. Un sistem de ventilatie modern poate transforma fiecare clipă într-o experiență plăcută fără grija aerisirii. Potrivit informatiata.ro, acest sistem asigură un climat optim, eliminând aerul viciat și mirosurile neplăcute care pot apărea, în special după prepararea mâncărurilor tradiționale.
Sistemul de ventilatie cu recuperare de căldură reușește să recupereze energia din aerul evacuat, ceea ce
.
Vizitarea cazinourilor online poate fi nu doar o activitate recreativă, ci și una profitabilă. Conform informatiata.ro, pentru a câștiga bani, este esențial să aveți o strategie bine definită și să o urmați cu strictețe.
Un aspect important este gestionarea corectă a finanțelor. Jucătorii trebuie să stabilească o sumă de bani pe care sunt dispuși să o investească în jocuri. Aceasta ar trebui să fie o sumă pe care o pot pierde,
.
Un adolescent de 14 ani, pe nume TAPARDEA ALEXANDRU, a dispărut fără urmă după ce a părăsit unitatea de învățământ vineri, în jurul orei 11:00. Directorul școlii a alertat autoritățile prin apel la 112, cerând ajutor.
Poliția Municipiului Suceava a fost informată despre dispariție de către directorul școlii, care a raportat că minorul nu a revenit acasă la domiciliul său din satul Sf. Ilie, comuna Scheia. Potrivit informatiata.ro, tânărul este descris
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.