„Astăzi există 41 de direcții silvice, pentru fiecare județ în parte. Propunerea de HG vizează 12 direcții silvice la nivel de țară, ceea ce înseamnă o scădere cu aproape 70% a numărului lor, o scădere necesară pentru eficientizarea activității Romsilva. În ceea ce privește numărul de directori, direcțiile silvice regionale vor avea un director, scade astfel cu aproape 90% numărul actual de directori, ceea ce înseamnă un câștig la bugetul Romsilva de 19 milioane de lei pentru activitatea de bază, cea a administrării pădurilor”, a declarat joi la guvern Diana Buzoianu, ministra Mediului. Ce mandate și indicatori de performanță vor avea directorii În nota de fundamentare a proiectului se arată că Romsilva va avea o structură centrală și alte 12 direcții silvice la care se adaugă Complexul Silva. Structura centrală are rol de conducere și va fi organizată pe direcții, servicii și/sau compartimente. Organigrama și regulamentul privind atribuțiile structurii centrale se vor aprobă prin hotărâre a Consiliului de administrație al Romsilva, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a acestui proiect de hotărâre de guvern. Atât directorii din structura centrală, cât și directorii direcțiilor silvice vor fi angajați prin concurs cu contract de mandat pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea prelungirii o singură dată cu aceeași perioadă, condiționat de promovarea concursului de angajare. Aceștia vor avea de îndeplinit indicatori de performanță financiari, nefinanciari și specifici din contractul de mandat, care vor stabiliți de către directorul general al Romsilva. „Vorbim de directori și șefi de ocoale care vor avea criterii minimale de performanță, număr de ore de formare, număr de instruiri anuale. Totodată, vom avea contracte de mandat pentru directorii direcțiilor silvice și pentru șefii de ocoale silvice”, a declarat Diana Buzoianu. Cele 12 direcții silvice care vor rămâne în țară: Direcția Silvică Banat, cu sediul în Timișoara Direcția Silvică Crișana, cu sediul în Oradea Direcția Silvică Maramureș, cu sediul în Baia-Mare Direcția Silvică Moldova Centru, cu sediul în Iași Direcția Silvică Moldova Nord, cu sediul în Suceava Direcția Silvică Moldova Sud, cu sediul în Bacău Direcția Silvică Muntenia, cu sediul în Ploiești Direcția Silvică Oltenia Est, cu sediul în Pitești Direcția Silvică Oltenia Vest, cu sediul în Craiova Direcția Silvică Sud-Est, cu sediul în Buzău Direcția Silvică Transilvania centru, cu sediul în Brașov Direcția Silvică Transilvania Vest, cu sediul în Cluj-Napoca Proiectul de act normativ prevede și suprafețele din fondul forestier care vor trebui să fie acoperite de camere video. În acest sens, minim 30% din suprafața fondului forestier va fi supravegheată cu sisteme de monitorizare video.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.