Un nou tratament pentru cancerul pulmonar, autorizat prin procedură accelerată în SUA
Inapoi

Un nou tratament pentru cancerul pulmonar, autorizat prin procedură accelerată în SUA

Postat pe 10 Aug 2025

Update cu 2 zile în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Image Description
Ultima oră
Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA), din Statele Unite, a anunţat vineri că a autorizat prin procedură accelerată un medicament pentru pacienţii cu un anumit tip de cancer pulmonar avansat, care au urmat deja un tratament anterior. Tratamentul face parte dintr-o clasă de medicamente cunoscută sub numele de inhibitori de kinază care vizează mutaţii din anumite proteine ale organismului ce duc la creşterea anormală a celulelor. Medicamentul este destinat adulţilor cu cancer pulmonar fără celule mici non-scuamos (NSCLC), nerezecabil sau metastatic, ale căror tumori prezintă mutaţii la nivelul domeniului de tirozin-kinază (TKD) ce duc la activarea anormală a proteinei HER2 (ERBB2), identificate printr-un test aprobat de autoritatea americană de reglementare, şi care au urmat anterior un tratament sistemic, potrivit unui comunicat al FDA. Agenţia a aprobat totodată şi testul de diagnostic (Oncomine Dx Target Test) al companiei Life Technologies, menit să identifice pacienţii eligibili pentru acest tratament. Recenta autorizare s-a bazat pe un studiu în care medicamentul cu administrare orală o dată pe zi, zongertinib, a ajutat aproximativ 75% dintre pacienţii care au urmat anterior chimioterapie să obţină fie dispariţia completă a cancerului, fie reducerea dimensiunii tumorilor. Tratamentul poate fi administrat cu sau fără alimente, doza recomandată fiind calculată în funcţie de greutatea pacientului, şi se continuă atât timp cât cancerul rămâne sub control şi nu se agravează (nu apar tumori noi şi cele existente nu cresc) sau până la apariţia unei toxicităţi inacceptabile, a mai precizat sursa citată. Medicamentul este produs de compania farmaceutică germană Boehringer Ingelheimc şi va fi pus pe piaţă sub denumirea comercială de Hernexeos. Informaţiile din prospect includ avertismente şi precauţii privind posibile leziuni hepatice (toxicitatea hepatică), probleme cardiace (insuficienţă ventriculară stângă), inflamaţii pulmonare (boala pulmonară interstiţială/pneumonita) şi riscuri pentru copiii nenăscuţi (toxicitatea embrio-fetală – toxicitate pentru copilul nenăscut). Agenţia de reglementare a precizat că a folosit programul pilot Real-Time Oncology Review (RTOR), care a simplificat primirea documentaţiei şi datelor, iar evaluarea a beneficiat de analiză prin procedură prioritară. Tratamentul a primit anetrior desemnarea de terapie inovatoare („breakthrough therapy designation”) şi desemnarea de procedură accelerată („fast track designation”).
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Ultima oră

Pagina de facebook

-
-

Recente din suceava

-
-

16:11

Bărbat găsit mort în șura unor cunoscuți pe care îi ajuta la treburile gospodărești

Bărbat găsit mort în șura unor cunoscuți pe care îi ajuta la treburile gospodărești. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili în ce circumstanțe s-a produs decesul. Luni, la ora 08.19, Poliția municipiului Rădăuți a fost sesizată prin SNUAU 112 despre faptul că o persoană a decedat într-o șură. În baza sesizării, la fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție, care a constatat că un bărbat din comuna Horodnic de
Image Description

15:30

Autoutilitară în flăcări, în miez de noapte, într-o curte din Vicovu de Sus

Autoutilitară în flăcări, în miez de noapte, într-o curte din Vicovu de Sus. Proprietarul a fost trezit din somn de către un vecin. Marți, la ora 00:59, lucrătorii Poliției orașului Vicovu de Sus au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 de către un bărbat cu privire la faptul că pe strada Republicii din oraș Vicovu de Sus, județ Suceava, arde o mașină parcată într-o curte. În momentul sosirii la fața locului,
Image Description

14:45

Se desființează 13 unități școlare din județul Suceava, în urma procesului de reorganizare a școlilor

Se desființează 13 unități școlare din județul Suceava. Anunțul a fost făcut de șeful Inspectoratului Școlar Județean, Ciprian Anton. Acesta a declarat marți că treisprazece unităţi de învăţământ preuniversitar de stat din Judetul Suceava vor fi reorganizate prin absorbţie, începând cu anul şcolar 2025-2026, ca urmare a reglementărilor Ministerului Educaţiei privind reorganizarea şcolilor. Şcolile vizate de procesul de reorganizare sunt : BAIA ȘCOALA GIMNAZIALĂ „ÎNVĂȚĂTOR VASILE HLIHOR” BAIA IASLOVĂȚ ȘCOALA
Image Description

10:35

Ministerul Invesțiilor răspunde interpelării deputatului Ioan Balan pe tema tichetelor sociale destinate elevilor din județ

Ministerul Invesțiilor răspunde interpelării deputatului Ioan Balan pe tema tichetelor sociale pe suport electronic destinate elevilor din județul Suceava. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat că, până în prezent, 41.963 de beneficiari eligibili din județul Suceava au primit tichetele sociale pe suport electronic destinate sprijinului educațional pentru anul școlar 2024-2025. Aceste carduri au fost alimentate cu câte 500 de lei, sumă acordată într-o singură tranșă anuală, conform Ordonanței de
Image Description

19:32

De la administrația publică la antreprenoriat: Arhitectul Călin-Nicolaie Todireanu deschide un nou birou de arhitectură „INDAR” în comuna Moara, județul Suceava FOTO

Arhitectul Călin‑Nicolaie Todireanu, cunoscut în comunitatea locală pentru implicarea sa în dezvoltarea urbanistică a comunei Moara, a făcut un pas important în carieră, alegând să părăsească administrația publică pentru a-și lansa propria firmă. După doi ani de activitate în cadrul Primăriei Moara, arhitectul Călin-Nicolaie Todireanu pune bazele INDAR Arhitectură și Urbanism SRL, un birou de proiectare cu sediul în Liteni, comuna Moara. Noua firmă răspunde nevoilor reale de arhitectură și
Image Description

Recente din Romania

-
-

23:08

- Gorj - Primar: Dacă îmi pleacă omul de pe un post, automat se blochează activitatea

Ion Stamatoiu spune că nu le va mai putea cere angajaților să facă performanță, în condițiile în care va fi nevoit să dea angajați afară. În plus, veniturile funcționarilor au fost reduse deja de măsurile de austeritate. Primarul comunei Scoarța afirmă că dacă va mai da un singur angajat afară, se va bloca activitatea la primărie, pentru că nu va mai avea cu cine lucra.
Image Description

23:05

- Nationale - La Timișoara, Poliția a instituit o „zonă specială de siguranță” la Gara de Nord, din cauza cerșetorilor și a persoanelor fără adăpost

Poliţia Timiş a dispus instituirea unei zone speciale de siguranţă publică în zona Gării de Nord din Timişoara, unde prezenţa unor persoane fără adăpost şi a fenomenului de cerşetorie poate genera disconfort public şi incidente izolate, măsurile rămânând în vigoare până la data de 13 septembrie, arată, marţi seara, o informare de presă a Poliţiei Timiş, preluată de Agerpres. Această măsură presupune suplimentarea forţelor din ordine publică, investigaţii criminale şi
Image Description

22:45

- Externe - Panică în Germania din cauza a „două puncte strălucitoare de pe cer”, confundate cu OZN-uri. Explicația fenomenului astronomic inedit

Centrul german naţional pentru raportarea obiectelor zburătoare neidentificate (OZN) a primit numeroase apeluri de la cetăţeni care au relatat că au văzut pe cerul dimineţii obiecte luminoase asemănătoare „unei perechi de drone, farurilor unei maşini sau unor stele care nu există”, informează DPA. „Mulţi oameni ne-au sunat sau ne-au scris e-mailuri”, a declarat marţi pentru DPA directorul centrului pentru raportarea OZN-urilor din cadrul Reţelei centrale de cercetare a fenomenelor cereşti
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
suceava WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul suceava
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete