Accident rutier provocat de un tânăr care a băut la un grătar iar apoi s-a urcat pe un ATV. Acesta s-a ales cu dosar penal. Duminică, în jurul orelor 18.00, în curtea unei locuințe din localitatea Bucșoaia, un minor în vârstă de 16 ani a organizat un gratar, la care au participat mai multe persoane, printre care și doi tineri de 20 și respectiv 21 de ani. În jurul orelor 18.30, tânărul de 21 de ani, din orașul Gura Humorului, s-a urcat pe un ATV, aflat în curtea unui amic, l-a pornit și împreună cu un prieten, în vârstă de 20 de ani, din comuna Ostra, care s-a urcat pe locul din spate, a ieșit din curte, conducând ATV-ul pe DC30E, spre centrul localității Bucșoaia. După aproximativ 250 de metri, tânărul care conducea ATV-ul, a pus frână pentru a se opri, moment în care a pierdut controlul asupra direcției de mers, iar vehiculul s-a răsturnat pe partea carosabilă, peste cei doi tineri. Conducătorul ATV -ului nu deține permis de conducere pentru nici o categorie și fiind testat cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Orășenesc Gura Humorului, fiindu-i recoltate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Bărbat salvat de un pompier de la înec după ce s-a aruncat într-un iaz pentru a se sinucide. Acesta a consumat anterior băuturi alcoolice. Duminică, în jurul orei 19.45, Secția de Poliție Burdujeni a fost sesizată prin SNUAU 112 de către cu privire la faptul că la iazul din spatele complexului rezidențial Stejari, de pe Aleea Dumbrăvii, se află o persoană care este posibil să nu poată ajunge la mal.
.
Bărbat mort la târgul de cai de la Trei Movile, după ce a stat ore întregi în soare. Tragedia s-a petrecut duminică iar decedatul avea probleme cardiace. Duminică după-amiază, în timp ce lucrătorii S.P.R. 9 Şcheia se aflau la acțiunea privind târgul de cai organizat pe raza satului Trei Movile, comuna Șcheia, cu privire la faptul că unei persoane i s-a făcut rău și a căzut din picioare. La fața
.
Polițiștii suceveni efectuează cercetări în cazul unui bebeluș de 3 luni, mort în somn. Tragedia s-a petrecut sâmbătă după-amiază, la Iaslovăț. Sâmbătă, în jurul orelor 13,50 polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți au fost sesizați despre faptul că la Spitalul Municipal Rădăuți a fost transportat un copil în vârstă de 3 luni, care nu mai prezintă urme vitale, fiind posibil decedat din cauza faptului că s-a înecat cu lapte. Având
.
Petarde și alte articole pirotehnice, vândute într-un restaurant din Burdujeni. Polițiștii au depistat și confiscat un adevăat arsenal. Sâmbătă, orele 18:30, având în vedere Planul de Razie la nivelul Poliției Municipiului Suceava, în timp ce acționau pe strazile Jean Bart și Nicolae Iorga din municipiul Suceava, polițiștii au constatat cu stupoare că în interiorul unui restaurant erau expuse spre vânzare articole pirotehnice. În antreul localului, în partea dreaptă, lângă ușa
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.