Copil de 2 ani, în stare critică după ce a căzut în piscina din curtea casei și era să se înece. Polițiștii fac acum cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a petrecut incidentul. Joi, la orele 18:49, lucrătorii din cadrul Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți au fost sesizați prin SNUAU 112, cu privire la faptul că un copil a fost găsit inconștient în piscina din curtea casei. Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului și au demarat cercetări. A reieșit că minorul de 2 ani era acasă, în comuna Grănicești, iar părinții se ocupau cu treburile gospodărești. La un moment dat, copilul a căzut în piscina din curtea casei. Mama l-a găsit cu fața scufundată în apă. Disperată, femeia l-a ridicat pe băiețel și a început să efectueze manevre de resuscitare, solicitând totodată și intervenția unui echipaj medical. La fața locului s-a deplasat un echipaj de ambulanță din cadrul Spitalului Județean de Urgență” Sfântul Ioan cel Nou Suceava. Copilul a răspuns pozitiv manevrelor de resuscitare aplicate și și-a recăpătat semnele vitale. El a fost fiind transportat la Spitalul Județean Suceava pentru monitorizare medicală și investigații suplimentare, starea lui fiind critică.
Bărbat mort după ce i s-a făcut rău, în timp ce încerca să se răcorească la un izvor cu apă. Un șofer l-a observat pe bărbat și a cerut ajutor la 112. Sâmbătă, ora 16:09, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin SNUAU 112 de către Serviciul de Ambulanță Județean, despre faptul că solicită poliția pentru constatarea unui deces. Polițiștii au mers la fața locului și șoferul respectiv, în
.
Trei tineri răniți după ce au intrat cu mașina într-un cap de pod și gardul unei case. Accidentul rutier s-a produs la primele ore ale zilei de sâmbătă, la Volovăț, pe DJ 178. Un tânăr în vârstă de 20 de ani, localnic, a pierdut controlul volanului într-o curbă, iar autoturismul pe care îl conducea a ieșit de pe carosabil, acroșând un cap de pod și gardul unei locuințe. În mașină
.
Trei indivizi au fost reținuți în cazul transportului ilegal de lemne constatat de polițiști, când autospeciala de poliție a fost lovită de o mașină. Cei trei au fost reținuți pentru infracțiuni la regimul silvic. Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul Protecția Fondului Forestier și Piscicol – IPJ Suceava au continuat cercetările într-o cauză penală privind comiterea unor infracțiuni la regimul silvic ca urmare a identificării în trafic
.
Noul manager al Spitalului Rădăuți, Bogdan Mihai Alupoaie, a transmis vineri, după învestirea în funcție, un mesaj către toți rădăuțenii și către pacienții acesti unități medicale. Acesta a declarat că vrea să transforme spitalul într-o instituție modernă, sigură, eficientă și deschisă, un spital al oamenilor și în slujba lor. Redăm mesajul noului manager al Spitalului Municipal “Sfinții Doctori Cosma și Damian” din Rădăuți, Bogdan Mihai Alupoaie: “Stimați cetățeni ai municipiului
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.