Un bărbat s-a spânzurat după ce s-a certat la telefon cu iubita lui, plecată la muncă din Germania. Tragedia s-a petrecut în localitatea suceveană Arbore. Marți, la ora 08:58, lucrătorii de poliție din cadrul Poliției Orașului Solca au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de către un localnic cu privire la faptul că fratele său, un bărbat de 33 ani, s-a spânzurat într-o anexă a locuinței din comuna Arbore. La fața locului, a fost identificat apelantul la 112, care a condus echipajul de poliție într-o anexă a locuinței, unde a fost identificat bărbatul de 33 de ani, acesta fiind găsit spânzurat. În urma constatărilor efectuate, cadrele medico-sanitare de la Serviciul de Ambulanță au stabilit faptul că acesta era decedat de cel puțin 5 ore. Din declarația fratelui, a reieșit faptul că defunctul avea o relație de concubinaj cu o femeie, de aproximativ 10 ani. În prezent, iubita acestuia se află în Germania iar în urmă cu câteva zile cei doi au avut un conflict telefonic, pe fondul unor neînțelegeri. În prezența unui lucrător criminalist din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți, s-a procedat la efectuarea cercetării la fața locului, nefiind identificate urme vizibile de violență sau alte indicii care să inducă faptul că bărbatul a fost victima vreunei agresiuni. Trupul defunctului a fost ridicat și transportat la morga Spitalului din Municipiul Rădăuți în vederea efectuării necrocropsiei și stabilirii cauzei decesului.
Consiliul Județean Suceava a alocat prima tranșă de bani pentru sinistrații zonele afectate de inundații. Anunțul a fost făcut de președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, după ședința de consiliu de joi. Sunt fonduri pentru sprijinirea locuitorilor din Broșteni, Ostra și Stulpicani, grav afectați de inundațiile din ultimele zile. Gheorghe Șoldan a precizat că vor urma și alte alocări, pe măsură ce se vor evalua toate pagubele. În cadrul ședinței ordinare
.
Șoferiță de 73 de ani, depistată beată la volan. ESte vorba despre o femeie din Cornu Luncii, oprită la un filtru de poliție. Miercuri, la ora 18:00, o patrula de poliție de la Mălini, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu în punctul fix de la intersecția dintre DJ209A cu DN2E, Cornu Luncii, a oprit pentru control un autoturism condus de o localnică. Întrucât conducătoarea auto mirosea a alcool, a fost
.
În timpul potopului de la Broșteni, oamenii nu au putut suna la 112 timp de 5 ore. Declarația a fost făcută miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, de prefectul județului Suceava, Traian Andronachi. Traian Andronachi a precizat că au căzut releele și nu au funcționat nici măcar liniile de telecomunicații speciale. În cursul zilei de marți după aproape 48 de ore, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații
.
Potop la Broșteni, Stulpicani și Ostra în urma inundațiilor. Trei oameni au murit iar alții au fost evacuați cu elicopterele. Puhoaiele au luat tot ce le-a ieșit în cale, au rupt drumuri și poduri și au luat vieți. Trei oameni, toți din Broșteni, au fost găsiți morți în noroi de către pompieri. Este vorba despre un bărbat de 66 de ani care a fost luat de ape în timp ce
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.