Bella și Gigi Hadid donează 1 milion de dolari pentru palestinienii din Fâșia Gaza
Inapoi

Bella și Gigi Hadid donează 1 milion de dolari pentru palestinienii din Fâșia Gaza

Postat pe 02 Jun 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 4 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Externe
Bella Hadid şi sora ei, Gigi Hadid, donează împreună 1 milion de dolari pentru palestinienii din Fâșia Gaza. Cele două surori, care sunt printre cele mai apreciate și cunoscute fotomodele din lume, sunt fiicele magnatului palestinian al imobiliarelor Mohamed Anwar Hadid, stabilit în SUA. Un reprezentant al lui Bella Hadid a declarat pentru agenţia de presă britanică PA că banii au fost împărţiţi în mod egal între patru organizaţii umanitare care se concentrează pe ajutorarea copiilor şi familiilor: Heal Palestine, Palestine Children's Relief Fund (PCRF), World Central Kitchen (WCK) şi United Nations Relief and Works Agency (UNRWA), conform Agerpres. Cele două surori, al căror tată este magnatul palestinian al imobiliarelor Mohamed Anwar Hadid, au fost foarte vocale în susţinerea cauzei palestiniene în cadrul conflictului din Gaza. "Gândurile mele se îndreaptă spre toţi cei afectaţi de această tragedie nejustificată în care în fiecare zi sunt pierdute vieţi nevinovate - dintre care prea multe de copii", a scris într-un mesaj pe Instagram Gigi Hadid, 29 de ani, care a reprezentat case de modă celebre precum Versace sau Chanel şi este co-prezentatoare a reality-show-ului Netflix Next In Fashion. "Simt o puternică empatie şi am inima frântă pentru cauza palestiniană şi viaţa sub ocupaţie, este o responsabilitate pe care o simt zilnic (...) Chiar dacă am speranţe şi visuri pentru palestinieni, niciunul dintre ele nu presupune răul unei persoane israeliene", a mai scris ea. În luna mai, Bella Hadid, 27 de ani, care a primit titlul de modelul anului pe anul 2022 din partea British Fashion Council şi a apărut de 29 de ori pe coperta ediţiei internaţionale a revistei Vogue, a scris în mediile de socializare că s-a simţit "devastată pentru pierderea vieţilor palestiniene şi lipsa de empatie arătată de guvernele din întreaga lume". Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media Luna trecută, la festivalul de film de la Cannes Bella Hadid a purtat o rochie roşu cu alb făcută din keffiyeh, un material tradiţional arab ce este asociat cu palestinienii şi a scris pe Instagram că alegerea ei vestimentară "reprezintă o modalitate frumoasă de a aminti istoria, munca depusă cu dragoste, rezilienţa şi, cel mai important, arta broderiilor istorice palestiniene".
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din suceava

-
-

19:40

Accident rutier provocat de un tânăr care a băut la un grătar iar apoi s-a urcat pe un ATV

Accident rutier provocat de un tânăr care a băut la un grătar iar apoi s-a urcat pe un ATV. Acesta s-a ales cu dosar penal. Duminică, în jurul orelor 18.00, în curtea unei locuințe din localitatea Bucșoaia, un minor în vârstă de 16 ani a organizat un gratar, la care au participat mai multe persoane, printre care și doi tineri de 20 și respectiv 21 de ani. În jurul orelor
Image Description

17:23

Bărbat salvat de un pompier de la înec după ce s-a aruncat într-un iaz pentru a se sinucide

Bărbat salvat de un pompier de la înec după ce s-a aruncat într-un iaz pentru a se sinucide. Acesta a consumat anterior băuturi alcoolice. Duminică, în jurul orei 19.45, Secția de Poliție Burdujeni a fost sesizată prin SNUAU 112 de către cu privire la faptul că la iazul din spatele complexului rezidențial Stejari, de pe Aleea Dumbrăvii, se află o persoană care este posibil să nu poată ajunge la mal.
Image Description

16:31

Bărbat mort la târgul de cai de la Trei Movile, după ce a stat ore întregi în soare

Bărbat mort la târgul de cai de la Trei Movile, după ce a stat ore întregi în soare. Tragedia s-a petrecut duminică iar decedatul avea probleme cardiace. Duminică după-amiază, în timp ce lucrătorii S.P.R. 9 Şcheia se aflau la acțiunea privind târgul de cai organizat pe raza satului Trei Movile, comuna Șcheia, cu privire la faptul că unei persoane i s-a făcut rău și a căzut din picioare. La fața
Image Description

18:07

Cercetări în cazul unui bebeluș de 3 luni, mort în somn

Polițiștii suceveni efectuează cercetări în cazul unui bebeluș de 3 luni, mort în somn. Tragedia s-a petrecut sâmbătă după-amiază, la Iaslovăț. Sâmbătă, în jurul orelor 13,50 polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți au fost sesizați despre faptul că la Spitalul Municipal Rădăuți a fost transportat un copil în vârstă de 3 luni, care nu mai prezintă urme vitale, fiind posibil decedat din cauza faptului că s-a înecat cu lapte. Având
Image Description

18:01

Petarde și alte articole pirotehnice, vândute într-un restaurant din Burdujeni

Petarde și alte articole pirotehnice, vândute într-un restaurant din Burdujeni. Polițiștii au depistat și confiscat un adevăat arsenal. Sâmbătă, orele 18:30, având în vedere Planul de Razie la nivelul Poliției Municipiului Suceava, în timp ce acționau pe strazile Jean Bart și Nicolae Iorga din municipiul Suceava, polițiștii au constatat cu stupoare că în interiorul unui restaurant erau expuse spre vânzare articole pirotehnice. În antreul localului, în partea dreaptă, lângă ușa
Image Description

Recente din Romania

-
-

20:18

- Constanta - Constanța, Medgidia, Năvodari, Hârșova, Ovidiu, Valu lui Traian și Agigea, fără energie electrică săptămâna aceasta: Iată programul COMPLET al întreruperilor

Iată programul anunțat al întreruperilor: Citește și: S-a oprit apa în Tuzla, din cauza unei avarii! Iată străzile afectate
Image Description

20:18

- Botosani - Un bătrân din Curtești a urcat băut la volan. Cât de beat era când l-au oprit polițiștii

Un bătrân din Curtești a urcat băut la volan. Duminică, 22 iunie 2025, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani, au oprit pentru control, pe strada Primăverii, din municipiul Botoșani, un autoturism, condus de către un bărbat, de 85 de ani, din comuna Curtești. Întrucât, conducătorul autoturismului emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a refuzat
Image Description

20:17

- Maramures - ACȚIUNEA ROADPOL Alcohol & Drugs. 1.400 participanți la trafic testați de polițiști

În intervalul 16–22 iunie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș au participat activ la calendarul de acțiuni stabilit de ROADPOL (Organizația Polițiilor Rutiere Europene), prin desfășurarea unor activități specifice în cadrul operațiunii tematice „Alcohol & Drugs”. Astfel, polițiștii au acționat pentru prevenirea accidentelor rutiere cauzate de consumul de alcool sau substanțe psihoactive, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice din județul Maramureș.
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
suceava WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul suceava
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete