Joe Biden apare public la festivitatea de absolvire a nepotului său
Update cu 2 săptămâni în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Cristina Preda

Joe Biden apare public la festivitatea de absolvire a nepotului său
Fostul președinte al SUA, Joe Biden, a participat vineri la festivitatea de absolvire a nepotului său, Robert Hunter Biden II, la Școala Salisbury din Connecticut. Aceasta a fost prima sa apariție publică după anunțul că a fost diagnosticat cu cancer la prostată, notează digi24.ro.
Fotografiile postate pe Instagram de fosta primă doamnă, Jill Biden, îl prezintă pe Biden alături de alți membri ai familiei, celebrând succesul lui Hunter. Într-una dintre imagini, Jill scrie: "Nana și Pop mândri! Felicitări Hunter - suntem atât de mândri de tine."
Anunțul despre diagnostic s-a făcut duminica trecută, când biroul său a comunicat că Biden a fost consultat din cauza unei noi descoperiri a unui nodul la prostată, în urma agravarării simptomelor urinare. Vineri, a fost confirmat cancerul la prostată, cu un scor Gleason de 9 și metastaze la nivelul oaselor.
Marți, echipa sa a publicat un alt comunicat, menționând că Biden nu a mai fost diagnosticat cu cancer de prostată până în acel moment și că nu a fost testat pentru această afecțiune de mai bine de zece ani.