
Mișcare fără precedent: fostul rege al Spaniei, Juan Carlos, își va publica memoriile. „Istoria îmi e furată”
Juan Carlos I, fostul rege al Spaniei, îşi va publica memoriile până la sfârşitul acestui an, marcând astfel un demers fără precedent pentru un monarh spaniol, a anunţat luni editura Planeta, informează Reuters, preluată de Agerpres.Odinioară venerat pentru rolul pe care l-a jucat în tranziţia Spaniei spre democraţie, Juan Carlos a fost nevoit să abdice în 2014 după o serie de scandaluri care au inclus o aventură cu daneza Corinna